Inotatorul roman Robert Glinta a stabilit un nou record national in proba de 200 m spate in serii si s-a clasat pe locul 8 in finala, duminica, in ultima zi a Campionatelor Mondiale in bazin scurt (25 metri) de la Windsor (Canada), informeaza Agerpres.
Glinta a fost inregistrat in serii cu al optulea timp, 1 min 51 sec 92/100, nou record national. Vechea performanta era de 1 min 53 sec 71/100 si ii apartinea lui Razvan Florea, din 7 decembrie 2006 (Helsinki).
In finala, Glinta a fost cronometrat cu timpul de 1 min 52 sec 57/100 si a ocupat locul 8. Victoria a revenit polonezului Radoslaw Kawecki, 1 min 47 sec 63/100, americanul Jacob Pebley a terminat pe doi, in 1 min 48 sec 98/100, iar japonezul Masaki Kaneko a fost al treilea, cu timpul de 1 min 49 sec 18/100.
Robert Glinta a corectat la Windsor recordurile nationale la toate cele trei probe la care a participat, 50, 100 si 200 metri spate.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro