Justin Ștefan (secretar general LPF), după meciul cu Feroe: "Am fost la un pas de o rușine națională. Fotbalul românesc este la pământ"

​Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a criticat în termeni duri prestația României din meciul cu Insulele Feroe, disputat sâmbătă seara, scor 3-0, în preliminariile EURO 2020, transmite Mediafax.

Justin StefanFoto: Wikipedia

De asemenea, Ștefan și-a îndreptat atacul și către Federația Română de Fotbal, întrebând "cât mai acceptăm un management care de fapt nu a adus niciun plus de valoare fotbalului românesc?".

"Când îți arde mai mult de imagine decât de sport, ajungi să te chinui și cu Insulele Feroe. E de râs că am ajuns să tremurăm constant în fața unor echipe mici. Am fost la un pas de o rușine națională. Să nu ne luăm dupa scor, deoarece este unul mincinos. A venit timpul să spunem adevărul asupra situației dramatice în care se găsește fotbalul românesc, să nu mai tratăm cu mănuși managementul de la FRF, să nu mai înghițim povești precum promovarea fotbalului feminin, succesul debordant al regulii U21 sau protestul față de Iran, branduiri și rebranduiri la nivelul FRF sau al Ligii a 2-a ori a 3-a.

Fotbalul românesc este la pământ, percepția fanilor asupra fenomenului este profund negativă, stadioanele sunt deplorabile, iar performanțele rămân doar un accident într-o strategie de dezvoltare, de fapt, inexistentă. Vorbe, forme fără fond și multe realizări la hectar, bifate doar ca să fie bifate, dar care nu vor produce rezultate sportive. Un fotbal trist, fara direcție și fără viitor.

Rămân câteva întrebări: Cât mai acceptăm un management care de fapt nu a adus niciun plus de valoare pentru fotbalul românesc? Când incepem să vorbim serios despre viitorul fotbalului românesc? Când vom avea un plan pentru a nu ajunge cu totul la periferia fotbalului european? Tăcerea înseamnă complicitate, iar eu începând de azi voi vorbi despre tot ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc, cu subiect și predicat, cu cifre, cu probe, cu curaj și cu dorința unei schimbări reale", a scris Justin Ștefan, pe pagina sa de Facebook.

Mesajul secretarului general al LPF vine după meciul Insulele Feroe-România, din preliminiariile EURO 2020. Tricolorii s-au impus cu 3-0, la Torshavn, însă reușitele au venit târziu. Au marcat George Pușcaș (74'), Alexandru Mitriță (83') și Claudiu Keșeru (90+4').

După șapte meciuri disputate în grupa F de calificare la EURO 2020, România ocupă locul 3, cu 13 puncte. Lider este Spania, cu 19 puncte, fiind urmată de Suedia, care are 14 puncte. Următorul meci al tricolorilor este programat marți, pe Arena Națională, contra Norvegiei.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Sepsi a rămas fără antrenor   Clubul a anunțat oficial   rezilierea contractului  cu Dorinel Munteanu
Superliga
18:46

Citește mai mult

Vassaras sabotează România!  INCREDIBIL: în săptămâna cu meciuri vitale la titlu, Europa, retrogradare și în Cupă,   șeful CCA l-a trimis în Golf pe cel mai bun central
Superliga
17:33

Monopol în Liga 1   I-au dat lovitura marii rivale și vor avea în portofoliu   5 echipe din prima ligă,  dintre care 4 din play-off
Superliga
20:06

„Mai bine mă las de tenis!”    Revolta tulburătoare a lui Alcaraz.  Nu doar trofee, ci și cădere psihică și neînțelegeri cu antrenorii
Tenis
16:20

Știri ultima oră
23:49
Calcule pentru titlu FCSB își permite doi pași greșiți în 4 etape + cum poate fi campioană la Derby de România!

23:39
Probleme de lot la Dinamo Patrick Olsen va lipsi cu FCSB, după „galbenul” primit în meciul cu CFR + Ce alți indisponibili are Kopic

23:11
Varga se împrumută CFR Cluj rămâne la limita suportabilă din punct de vedere economic, finanțatorul ardelenilor nu a venit cu lingouri de aur

23:10
Apariție neașteptată Cine e campioana olimpică prezentă la dezbaterea prezidențială + cum s-a folosit candidatul favorit de imaginea ei

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Personalul care se crede TGV

Cristian Geambașu: Personalul care se crede TGV

Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi
Barcelona lui  Pedri de Aur

Theodor Jumătate: Barcelona lui Pedri de Aur

Exemple de discriminare:  Csikszereda și Athletic Bilbao

Remus Răureanu: Exemple de discriminare: Csikszereda și Athletic Bilbao

Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

Cristian Geambașu: Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

CSN București

Radu Naum: CSN București

Radu Naum: CSN București
Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Dan Udrea: Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Silviu Tudor Samuilă: Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Remus Răureanu: Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi
Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere

Balaj, estetica și diferența de valoare

Vlad Nedelea: Balaj, estetica și diferența de valoare

Ce înseamnă că Istvan Kovacs  dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Top stiri din sport
Eșecul Dan Șucu  Analiză   GOLAZO.ro:  Mai nimic din ceea ce a promis patronul de la Rapid   nu s-a adeverit.  Giuleștenii o duc rău și economic, și sportiv
Superliga
14:26

Pană masivă de curent în Spania    FOTO:  Turneul Madrid Open,   suspendat  » Ar fi vorba de un atac cibernetic!
Tenis
17:30

„Am câștigat la TAS”  FCSB,   victorie în instanță  în cazul transferului lui Coman în Arabia Saudită » Ce sumă va primi liderul Ligii 1
Superliga
15:51

„Am fost furați!”  Rapid,   comunicat dur  după înfrângerea cu FCSB. Atac la Becali: „În trecut, transportau valize cu bani prin țară”
Superliga
15:25

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?
Sondaj
28.04

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei României?

Florin Niță %
Horațiu Moldovan %
Ștefan Târnovanu %
Ionuț Radu %
Răzvan Sava %