CFR Cluj și Sepsi Sfântu Gheorghe au remizat, sâmbătă seară, scor 0-0, într-un meci din etapa a doua a Ligii I.
Ciprian Deac a ratat, în minutul 57, un penalti acordat pentru un fault în careu. Aceasta este a doua lovitură de la 11 metri pe care Deac o ratează în doar câteva zile, după cea din meciul din turul doi preliminar al Champions League, împotriva formației Dinamo Zagreb.
În minutul 89, Cestor a trimis mingea în poartă, însă golul nu a fost validat pentru că acesta se afla în poziție de ofsaid.
Au evoluat echipele:
CFR Cluj: Bălgrădean – Susic, Cestor, Burcă, Butean – Itu (Petrila ’70), Hoban (Bordeianu ’89), Păun (Djokovic ’70) – Deac, Rondon (Golofca ’89), Costache (Debeljuh ’46). Antrenor: Dan Petrescu
Sepsi: Niczuly – Radoslav, Bouhenna, Mitrea, Ştefan – Achahbar (Bajrovic ’46), Vaşvari (Fofana ‘8), Purece, Aganovic (L. Fulop ’83) – Carnat (Mitrea ’83), Ştefănescu (Nouvier ’46). Antrenor: Leo Grozavu
S-au disputat în această etapă:
Gaz Metan Mediaș vs FC Argeș 2-0
Hermannstadt vs Academica Clinceni 2-2
CFR Cluj vs Sepsi 0-0
Mai au loc în această etapă:
FC Botoșani vs Poli Iași
CSU Craiova vs Astra Giurgiu
FCSB vs FC Viitorul
Chindia Târgoviște vs Dinamo București
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro