Jucătoarea cehă de 19 ani Marketa Vondrousova, locul 38 WTA, a declarat că trăieşte cea mai frumoasă săptămână din viaţa ei, după ce s-a calificat în finala turneului de la Roland Garros, potrivit News.ro.
"Este incredibil, nu mi-am imaginat niciodată aşa ceva. Este cea mai frumoasă săptămână din viaţa mea, sunt foarte fericită. Am fost puţin nervoasă la început (n.r. - a pierdut primele zece puncte). Dar am încercat să rămân pozitivă şi să joc mai bine. Sunt, de asemenea, mulţumită de cum am gestionat tie-break-ul, pentru că în sferturi am făcut o dublă greşeală la prima minge de meci. Dar de data aceasta sunt foarte mândră de modul în care am teminat această întâlnire. Cu Barty am jucat de două ori (n.r. - ambele meciuri pierdute), o dată pe iarbă, o dată pe suprafaţă rapidă. Ea este în top 10 şi joacă un super tenis, variază bine ritmul, va fi interesant", a declarat sportiva din Cehia, potrivit lequipe.fr.
Jucătoarea australiană Ashleigh Barty, locul 8 WTA, şi sportiva cehă Marketa Vondrousova, numărul 38 mondial, s-au calificat, vineri, în finala turneului de la Roland Garros.
Vondrousova a învins-o în semifinale pe britanica Johanna Konta, locul 26 mondial, scor 7-5, 7-6 (2), într-o oră şi 45 de minute.
Barty, care are 23 de ani, a trecut în semifinale de americanca Amanda Anisimova, 17 ani, locul 51 WTA, scor 6-7 (4), 6-3, 6-3, într-o oră şi 53 de minute.
Citește și:
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro