Alpar Meszaros, antrenorul lui "U" Cluj afirma ca jucatorii sai nu aveau promisa nici o suma de bani din partea lui Becali. Situatia de la club este tensionata si retrogradarea echipei a dus clubul in pragul colapsului.
"Bani promisi pentru jucatori nu au fost. Daca Gigi Becali l-a sunat pe Goga, a fost ca sa il ia la Steaua. Goga a avut o oferta de la Steaua, precum si de la alte echipe mari din strainatate sau din tara. Am fost intrebat daca am fost contactat, insa evolutia elevilor mei demonstreaza ca am jucat corect. Am jucat cinstit, curat si placut ochiului. Sunt convins ca Dobos e corect ca lacrima. Nu are nicio legatura ancheta DNA cu viitorul echipei, care este foarte sumbru", a spus Meszaros.
Dorin Goga a negat ca ar fi fost sunat de Becali, dar antrenorul sau spune exact contrariul, dupa ce au existat zvonuri ca in declaratia data la DNA, atacantul ar fi spus ca a fost sunat de finantator iar banii promisi erau pentru echipa!
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro