Fotbalistul dinamovist Mihai Popescu a declarat, duminică seară, că el şi colegii săi au “căzut din toate punctele de vedere” după ce au văzut ce i s-a întâmplat tehnicianului Eugen Neagoe, scrie News.ro.
“Pe plan fotbalistic nu ştiu ce s-a întâmplat, am început destul de bine, din păcate am luat un gol stupid. După ce i s-a întâmplat lui Mister am căzut din toate punctele de vedere. Am încercat să ne ridicăm moralul după pauză. Astea sunt adevăratele greutăţi, nu ceea ce întâmpinăm acum. Sper din tot sufletul să fie sănătos şi să revină alături de noi şi să ieşim din pasa asta proastă”, a spus Popescu la Look Plus.
Formaţia Universitatea Craiova a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Dinamo, într-un meci din etapa a doua a Ligii I. Golurile au fost marcate de Bărbuţ ’35 şi Roman ’66.
În minutul 25, partida a fost întreruptă după ce tehnicianului dinamovist Eugen Neagoe i s-a făcut rău pe bancă. Neagoe a primit îngrijiri câteva minute, iar după aproximativ un sfert de oră a fost dus cu ambulanţa la spital şi jocul s-a reluat.
S-ar putea să te intereseze și:
Ionel Dănciulescu, despre starea lui Eugen Neagoe: "Se simte mai bine. Fotbalul nu mai contează"
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro