Petrolul Ploiesti s-a calificat ''en fanfare'' in turul III al competitiei de fotbal Europa League, dupa ce a surclasat cu 4-0 (2-0) formatia feroeza Vikingur Gota, joi seara, pe stadionul ''Toftir'', in mansa a doua a turului II preliminar, anunta Agerpres. In turul III preliminar, Petrolul va intalni echipa olandeza Vitesse Arnhem.
''Lupii galbeni'', care in primul joc castigasera cu scorul de 3-0, s-au impus prin golurile marcate de Atli Gregersen (5, autogol), Hamza Younes (11, 63) si Gicu Grozav (77).
Meciul din arhipelagul feroez a inceput practic de la scorul de 2-0 pentru Petrolul: Atli Gregersen a marcat in propria poarta in min. 5, dupa un corner executat de Vlad Morar, iar Hamza Younes a majorat diferenta in min. 11.
Petrolul a dominat categoric jocul in prima repriza si au avut oportunitati de a marca Morar (13), De Lucas (18), Younes (27) si Hoban (28), in timp ce gazdele si-au creat o singura situatie mai periculoasa, prin Bartalstovu (34).
Bartalstovu a avut primele sanse notabile si dupa pauza (51, 53), dar Bornescu a fost la post. Younes a ridicat scorul la unul de forfait in min. 63, dupa o lovitura libera, realizand ''dubla''.
Justinussen (77) si De Lucas (65) au ratat ocazii de gol, iar apoi Petrolul a marcat din nou, prin internationalul Grozav (77), din pasa lui De Lucas, la circa zece minute de la intrarea sa pe teren, consfintind victoria caregorica a formatiei ploiestene.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro