- RAPID - FCSB 1-2. Adrian Porumboiu (74 de ani), fost arbitru FIFA, l-a făcut praf pe „centralul” Radu Petrescu (42 de ani), după prestația din Giulești.
Porumboiu este de părere că Rapid trebuia să beneficieze de o lovitură de departajare în minutul 71 al partidei, la ciocnirea dintre Târnovanu și Christensen.
RAPID - FCSB. Adrian Porumboiu îl face praf pe Radu Petrescu: „Slab arbitru”
Mai mult decât atât, fostul patron al celor de la FC Vaslui consideră că portarul celor de la FCSB ar fi trebuit eliminat pentru „brutalitate”.
„Nu doar ca e penalty indiscutabil, dar la acea fază Târnovanu trebuia eliminat pentru brutalitate.
Radu Petrescu a arbitrat foarte prost, Petrila trebuia eliminat când l-a călcat pe Tănase.
Singura lui decizie bună a fost când a anulat golul Rapidului, dar si pe aia a luat-o după ce a fost chemat la monitor. Slab arbitru”, a declarat Porumboiu în exclusivitate pentru GOLAZO.ro.
VIDEO cu faza controversată din Rapid - FCSB 1-2
Verdictul specialistului: „Nu înțeleg de ce Hațegan n-a intervenit!”
După meci, în direct la Digi Sport, Marius Avram, fostul arbitru FIFA, consideră că Rapid trebuia să primească penalty și l-a criticat pe Ovidiu Hațegan pentru lipsa de reacție.
„Mi-e foarte greu să înțeleg de ce Hațegan nu a intervenit din camera VAR. Pentru mine e foarte clar, trebuia acordat penalty. Unul dintre fotbaliști joacă evident mingea cu capul, celălalt intră în el cu forță și viteză.
Chiar și Târnovanu se resimte. Chiar dacă șterge mingea, tot nu anulează faultul pe care îl face. Singura scăpare era să joace mingea clar, dar el o ratează. Toată forța și viteza lui se duc în adversar. Christensen joacă foarte corect mingea”, a spus Marius Avram.