Roger Federer și legătura cu grupul select al miliardarilor lumii

Elveţianul Roger Federer va intra în clubul select al sportivilor miliardari până la sfârşitul anului 2020, potrivit calculelor revistei economice americane Forbes.

HotNews.roFoto: Hotnews

În vârstă de 38 ani, Federer a adunat până în prezent 900 milioane de dolari, pe terenul de tenis şi în afara acestuia. Doar pe parcursul anului 2019, el a încasat 93,4 milioane dolari, acesta fiind cel mai prolific sezon din cariera sa.

Această suma va fi egalată sau chiar depăşită în 2020, în special datorită contractului important pe care l-a semnat în 2018 cu producătorul japonez de echipament sportiv Uniqlo, a cărui valoare este estimată la 30 milioane dolari pe an. La acesta se adaugă alte contracte de marketing semnate de elveţian, precum şi premiile pe care le va încasa la turneele din acest an, astfel că veniturile totale ale campionului din Ţara Cantoanelor vor depăşi un miliard de dolari până la sfârşitul anului.

Singurii sportivi de top care au mai reuşit până acum să devină miliardari sunt toţi americani: jucătorul de golf Tiger Woods (44 ani), care a atins miliardul de dolari în 2009, baschetbalistul Michael Jordan (56 ani), devenit la rândul său miliardar în 2015, şi boxerul Floyd Mayweather (42 ani), supranumit "Money", în 2017.

Site-ul tennis.com reaminteşte, însă, că fostul tenisman profesionist român Ion Ţiriac a atins statutul de miliardar la mulţi ani după retragere, graţie afacerilor sale din domeniul bancar şi alte investiţii.

Un alt fost sportiv devenit miliardar este brazilianul Jorge Paulo Lemann, un prieten al lui Federer, care a jucat la rândul său tenis la cel mai înalt nivel înainte de a deveni investitor, informează Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Golul sezonului!   VIDEO cu reușita : Juric a marcat un gol fabulos în Oțelul - U Craiova 1-1
Liga 1
05.10
Golul sezonului! VIDEO cu reușita: Juric a marcat un gol fabulos în Oțelul - U Craiova 1-1
Citește mai mult
Golul sezonului!  VIDEO cu reușita : Juric a marcat un gol fabulos în Oțelul - U Craiova 1-1
„Vreau CFR CAMPIOANĂ”   MM Stoica, reacție acidă după declarația lui Bordeianu: „Mi se pare  foarte ciudat ”
Liga 1
05.10
„Vreau CFR CAMPIOANĂ” MM Stoica, reacție acidă după declarația lui Bordeianu: „Mi se pare foarte ciudat
Citește mai mult
„Vreau CFR CAMPIOANĂ”  MM Stoica, reacție acidă după declarația lui Bordeianu: „Mi se pare foarte ciudat ”
Selmani, out  Nu poate merge la națională din cauza  accidentării , Dinamo încearcă să-l recupereze pentru derby 
Liga 1
05.10
Selmani, out Nu poate merge la națională din cauza accidentării, Dinamo încearcă să-l recupereze pentru derby
Citește mai mult
Selmani, out  Nu poate merge la națională din cauza accidentării , Dinamo încearcă să-l recupereze pentru derby 
Lixandru, diagnostic crunt  Mijlocașul lui FCSB a primit  verdictul  după accidentarea din meciul cu PAOK
Liga 1
05.10
Lixandru, diagnostic crunt Mijlocașul lui FCSB a primit verdictul după accidentarea din meciul cu PAOK
Citește mai mult
Lixandru, diagnostic crunt  Mijlocașul lui FCSB a primit  verdictul după accidentarea din meciul cu PAOK
Lipă, alături de Ciolacu  Șefa Sportului l-a însoțit pe Marcel Ciolacu, liderul PSD, la depunerea candidaturii la  prezidențiale
Alte sporturi

Alex Dobre, la Rapid?     Răsturnare de situație  pentru internaționalul român dorit și de CFR Cluj
Stranieri

IFTIME FACE ECHIPA  Patronul lui  FC Botoșani  schimbă un titular cu Rapid: „Îmi pare rău să spun asta”

Erou pentru Rayo   Andrei Rațiu,  decisiv  la golul victoriei echipei sale în meciul cu Real Valladolid