Presiune Președintele FRH susține că va cere noului guvern să demareze  construcția unei noi săli polivalente  în București: „Sunt promisiuni”
Constantin Din (foto: FB)

Presiune Președintele FRH susține că va cere noului guvern să demareze construcția unei noi săli polivalente în București: „Sunt promisiuni”

  • Președintele Federației Române de Handbal, Constantin Din, a transmis că ar avea o promisiune din partea Guvernului că în București s-ar construi o nouă sală polivalentă, iar Sala Floreasca ar urma să fie renovată.

Oficialul a subliniat faptul că Bucureștiul are nevoie de o sală polivalentă pentru a putea găzdui competiții majore, după ce România a preluat organizarea Campionatului European de handbal masculin de tineret din 2026.

Din lipsa unei infrastructuri pentru un asemenea eveniment, întreaga competiție va avea loc în Cluj și Turda.

Constantin Din: „Actualul guvern a promis acest lucru”

„Cu siguranţă avem nevoie de o sală polivalentă, noi ne străduim să aducem competiţii majore, să le organizăm în România.

Am luat organizarea unui Campionat European de tineret în România în 2026 şi din nefericire pentru Bucureşti se va organiza în Cluj şi Turda.

Şi Bucureştiul are nevoie de o sală polivalentă şi în această perspectivă”.

Președintele FR de Handbal a mai adăugat că toate construcțiile de renovare pentru Sala Polivalentă din București nu vor începe nici la începutul anului viitor, ele fiind programate pentru ianuarie 2024:

„La Sala Polivalentă ar fi trebuit să înceapă din ianuarie o renovare majoră. Din păcate nici în ianuarie 2025 nu se va întâmpla acest lucru, nu ştiu din ce cauză, dar noi vom milita pe lângă noul guvern să demarăm construcţia unei săli.

Sper să reuşim măcar modernizarea Sălii Floreasca, să o folosim la nivel de copii şi juniori. Sunt aceste promisiuni din partea actualului guvern, dar depinde foarte mult ce guvern va fi şi ce priorităţi va avea”, potrivit agerpres.ro.

Federația Română de Handbal va organiza meciul de retragere al Cristinei Neagu

Federația se va implica anul viitor în organizarea meciului de retragere din activitate a handbalistei Cristina Neagu.

Din a mai adăugat că locația unde se va desfășura întreg evenimentul nu a fost încă stabilită.

„Este un eveniment foarte important pentru handbalul românesc şi pentru Cristina Neagu acest meci de retragere. Ştiţi foarte bine că este ultimul an de activitate al Cristinei în acest sezon.

Am avut câteva discuţii cu Cristina, va trebui să găsim în perioada optimă şi probabil că va fi imediat după ce se termină campionatele.

Trebuie să fie un eveniment foarte important şi cu o participare a unor jucătoare de top şi va trebui să ţinem cont de toţi invitaţii. Nu este stabilit deocamdată unde va avea loc”.

Sondaj AtlasIntel pentru HotNews. Surpriză în topul aprecierii electoratului. După Ilie Bolojan, un alt politician l-a depășit pe Călin Georgescu

Știrile zilei din sport
Petrolul răsuflă ușurat   Ploieștenii vor primi   licența de Liga 1 : ce promisiuni au făcut, pentru a convinge instanța
Superliga
18:11
Petrolul răsuflă ușurat Ploieștenii vor primi licența de Liga 1: ce promisiuni au făcut, pentru a convinge instanța
Citește mai mult
Petrolul răsuflă ușurat  Ploieștenii vor primi licența de Liga 1 : ce promisiuni au făcut, pentru a convinge instanța
Alegerea lui Klopp   Antrenorul e dorit de   Real Madrid și naționala Braziliei , iar agentul său anunță că a luat o decizie
Campionate
18:13
Alegerea lui Klopp Antrenorul e dorit de Real Madrid și naționala Braziliei, iar agentul său anunță că a luat o decizie
Citește mai mult
Alegerea lui Klopp  Antrenorul e dorit de Real Madrid și naționala Braziliei , iar agentul său anunță că a luat o decizie
„Folosim și copiii”   Hagi, anunț surprinzător înainte de   semifinala cu CFR Cluj  din Cupa României + Concluzii după remiza cu Hermannstadt
Superliga
18:55

„Cel mai bun din campionat”   Stipe Perica   a lăudat un adversar  înainte de Dinamo - Universitatea Craiova
Superliga
19:26

Știri ultima oră
21:54
Complexul U Cluj Rapid la a patra înfrângere consecutivă împotriva ardelenilor » Giuleștenii sunt ultimii în play-off

20:50
Moment de reculegere pentru Boupendza Lacrimi înainte de Rapid - U Cluj, dar și o gafă a giuleștenilor

21:14
Remontada Barcelona a fost condusă cu 1-3 de Celta Vigo, dar a câștigat » Penalty în minutul 90+8 + Lewandowski s-a accidentat

20:18
Interes scăzut de Paște Câte bilete au fost vândute pentru Dinamo - U Craiova: „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Interes scăzut de Paște  Câte bilete au fost vândute pentru Dinamo - U Craiova : „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Top stiri din sport
„E un pic de uzură”   Jucătorii de la FCSB, optimiști înaintea   duelului cu CFR Cluj : „Vom arăta altfel”. Ce spun despre asistența redusă
Superliga
19:33
„E un pic de uzură” Jucătorii de la FCSB, optimiști înaintea duelului cu CFR Cluj: „Vom arăta altfel”. Ce spun despre asistența redusă
Citește mai mult
„E un pic de uzură”  Jucătorii de la FCSB, optimiști înaintea duelului cu CFR Cluj : „Vom arăta altfel”. Ce spun despre asistența redusă
„Ce echipă e asta?”   Alexi Pitu a refuzat   un lider din Europa  pentru a semna cu Dunkerque: „Toți și-au găsit echipe, el e tot în Liga 2”
Stranieri
19:52
„Ce echipă e asta?” Alexi Pitu a refuzat un lider din Europa pentru a semna cu Dunkerque: „Toți și-au găsit echipe, el e tot în Liga 2”
Citește mai mult
„Ce echipă e asta?”  Alexi Pitu a refuzat un lider din Europa pentru a semna cu Dunkerque: „Toți și-au găsit echipe, el e tot în Liga 2”
Interes scăzut de Paște   Câte bilete au fost vândute pentru   Dinamo - U Craiova : „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Superliga
20:18
Interes scăzut de Paște Câte bilete au fost vândute pentru Dinamo - U Craiova: „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Citește mai mult
Interes scăzut de Paște  Câte bilete au fost vândute pentru Dinamo - U Craiova : „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Moment de reculegere pentru Boupendza   Lacrimi înainte de   Rapid - U Cluj,  dar și o gafă a giuleștenilor
Superliga
20:50
Moment de reculegere pentru Boupendza Lacrimi înainte de Rapid - U Cluj, dar și o gafă a giuleștenilor
Citește mai mult
Moment de reculegere pentru Boupendza  Lacrimi înainte de Rapid - U Cluj, dar și o gafă a giuleștenilor
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
19.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %