Federaţia Italiană de Fotbal a anunțat marți o schimbare importantă începând din sezonul următor în Serie A.
Titlul de campioană a Italiei la fotbal, în caz de egalitate de puncte între cele două echipe din fruntea clasamentului, se va decide printr-un meci de baraj începând din sezonul viitor, conform deciziei Federaţiei Italiane.
Dacă acest meci decisiv se încheie la egalitate, atunci cele două echipe vor fi departajate la loviturile de la 11 metri.
Formula play-off-ului în Serie A este deja instituită, dar nu a fost aplicată decât o singură dată, în 1964.
Bologna a câştigat atunci în faţa lui Inter Milano la Roma, cucerind al şaptelea său titlu de campioană și ultimul până în prezent.
Gabriel Gravina, președintele Federației Italiene, şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa ca titlul de campioană să fie atribuit printr-un sistem de play-off.
În sezonul trecut, AC Milan a cucerit titlul cu un avantaj de două puncte în faţa lui Inter Milano.
Dacă trei echipe se vor afla la egalitate de puncte la final, atunci un clasament general va fi stabilit pornind de la meciurile lor directe şi de la golaveraj, iar primele două se vor întâlni în acest „meci de baraj”, conform Agerpres.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro