AC Milan si Juventus au remizat, scor 1-1, in derbiul etapei cu numarul XXV din Serie A, partida de pe San Siro fiind una tensionata. Gazdele au deschis scorul prin Nocerino (15'), iar in minutul 25 s-a produs faza meciului: Muntari trimite mingea cu capul in poarta, dar tusierul nu valideaza un gol categoric (Buffon a respins un balon care trecuse clar de linia portii). Egalarea a venit pe final, Matri aducand egalul in minutul 83.
Meciul dintre Milan si Juventus a fost unul in care arbitrajul a avut un rol foarte important. Gazdele au marcat un gol perfect valabil in minutul 25, moment in care Milan conducea deja cu 1-0 pe tabela.
Reactiile dupa reusita lui Muntari au venit chiar si din tenis, Djokovic fiind intrigat de faptul ca in fotbal nu a fost introdus sistemul video. "Cum se poate ca cel mai popular sport sa nu beneficieze de tehnologie video? A fost un gol mai mult decat categoric", a declarat Novak Djokovic, numarul unu in clasamentul ATP, dupa partida de la Milano.
Juventus a egalat pe final, Matri 83', iar meciul s-a incheiat cu o remiza. In urma acestui rezultat, Milan ramane pe primul loc (51 de puncte), in timp ce Juventus se afla pe doi (cu 50 de puncte, dar si un meci mai putin disputat).
Alte faze controversate:
In debutul reprizei secunde, Mexes il loveste cu pumnul pe Borriello, dar centralul nu vede. Fundasul Milanului va fi insa, mai mult ca sigur, suspendat pe baza probei video.
Minutul 79: Matri inscrie cu un sut puternic, dar golul este anulat pentru off-side. Pe reluari s-a putut observa ca atacantul celor de la Juventus se afla in pozitie regulamentara.
AC Milan - Juventus 1-1
Nocerino 15' - Matri 83'
*Arturo Vidal (Juventus) a fost eliminat in minutul 89
Clasament:
1 AC Milan 51 puncte
2 Juventus 50 (-1 joc)
3 Udinese 42
4 Lazio 42
5 AS Roma 38
6 Napoli 37
7 Inter 36 etc.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro