La patru zile dupa ce a fost eliminata de Real Madrid in optimile Champions League, PSG s-a distrat pe teren propriu cu Metz, ultima clasata din Ligue 1, impunandu-se cu 5-0 (etapa a XXIX-a). Echipa lui Unai Emery a facut spectacol in prima repriza, reusind sa inscrie de patru ori.
Golurile victoriei au fost semnate de Meunier 5', Nkunku 20', 28', Mbappe 45+1' si Silva 82'.
PSG a acumulat 77 puncte si se mentine la 14 lungimi in fata celor de la AS Monaco, ocupanta locului doi in clasament. Monegascii s-au impus, vineri, scor 3-1, pe terenul celor de la Strasbourg.
Metz n-a mai inregistrat niciun succes de la sfarsitul lunii ianuarie, ajungand la sapte partide consecutive fara victorie.
Rezumatul meciului PSG vs Metz.
Clasament:
1. PSG 77 puncte (+ un joc)
2. Monaco 63 (+ un joc)
3. Marseille 56
4. Lyon 51
5. Rennes 41 etc.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro