- Radu Burciu, 40 de ani, a semnat un contract cu Hollywood United, echipă din Ballers League Germania.
- Românul va evolua într-un campionat în care au echipe și foști fotbaliști la Milan, Barcelona, Arsenal și Bayern Munchen.
Ballers League, competiția promovată de Ronaldinho, simbolul fotbalului jucat cu zâmbetul pe buze și magia atingerilor din futsal, are și un român printre artiști. Radu Burciu, fost triplu campion european cu România, a semnat un contract cu Hollywood United.
Max Kruse, fost jucător din Bundesliga, este căpitan și coproprietar al acesteia. Alți doi foarte cunoscuți foști fotbaliști, Lukas Podolski și Kevin-Prince Boateng, au și ei echipe în Ballers League.
Radu Burciu: „Burleanu nu s-a mai uitat spre minifotbal”
Radu Burciu a acordat un interviu în exclusivitate pentru GOLAZO.ro, în care a vorbit despre posibilitatea de a juca într-un astfel de campionat, mentalitatea jucătorilor români și de ce a trebuit să meargă la croitorie, în Muntenegru, cu echipamentul naționalei.
Salut, Radu și felicitări pentru noul contract. Ai semnat cu Hollywood United, echipă din Ballers League, varianta germană.
Mulțumesc. Așa este, am încheiat un contract cu ei pentru acest sezon. Voi fi prezent din postura de wildcard. Pentru cei care nu cunosc foarte bine competiția, o să spun că e un sezon regulat, ca și la noi, iar wildcard-urile le poți schimba, câte două, de la etapă la etapă. La Berlin se joacă meciurile, iar acum există o ligă identică și în UK.
- Ian Wright, John Terry, Gary Lineker, Alan Shearer, Luis Figo, Robert Pires sunt câțiva dintre proprietarii echipelor din Ballers League UK.
Ești coleg cu Max Kruse la Hollywood United, câștigător de Supercupa Germaniei, cu Wolfsburg.
Da, un fotbalist excelent. Are foarte mulți ani în Bundesliga. Iar unul dintre proprietarii de echipă este Kevin-Prince Boateng, fost jucător al celor de la Milan și Barcelona. Și Podolski are echipă aici.
Ai fost de 3 ori campion european cu naționala României de minifotbal. Ai jucat și în Belgia, la futsal, joci și în România. Îți conferă toate acestea un confort material?
Să știi că în Ballers League sunt bani frumoși, nu am de ce să mă plâng. Nu se compară cu România. Poate nici cu Belgia, unde am câștigat Campionatul, Cupa și Supercupa cu Barca Namur, doi ani la rând. Iar acolo erau salarii bune. Adică puteai face doar asta, să joci. În România, dacă joci minifotbal… Trebuie să fii și angajat.
Dar asta nu e pic surprinzător, având în vedere că e un sector din care provine președintele FRF, Răzvan Burleanu?
Am colaborat cu domnul Burleanu, mai ales atunci când eram la lot și câștigam acele titluri europene. Într-adevăr, după ce a ajuns la Federație nu s-a mai uitat spre minifotbal. Oamenii lui au continuat în această arie.
Nu e o zonă care ar merita explorată și la noi?
Eu așa cred. Minifotbalul ar avea succes. Mai ales că dacă am face o echipă de români și ne-am duce în Ballers League, cred că ne-am bate la titlul de campioană. Nivelul la noi e foarte ridicat. Avem talent. Ei sunt mai pregătiți decât noi din alte puncte de vedere. Staff, organizatoric, partea materială. Îți pot da un exemplu clar. La Mondialul din Oman am jucat cu Germania, în optimi. Au intrat pe teren vrei 15 inși, iar eu mă uitam să văd dacă recunosc vreun fotbalist. Iar ăla era staff-ul, antrenori, maseuri, fizioterapeuți, fotografi etc. 1-0 pentru ei, am egalat, apoi i-am bătut la loviturile de departajare.
Radu Burciu: „Am mers la croitorie cu echipamentul”
Noi am fost aproape tot timpul deficitari la organizare. Indiferent de zona sportivă în care ne învârtim.
Așa e, dar să știi că lucrurile au început să funcționeze ceva mai bine. Pe vremea aia era ceva rău. Păi, îți dau un singur exemplu. S-a întâmplat, pe vremea mea, să ne vină echipamentul cu o seară înainte de meci, iar măsurile să fie greșite. Le-am mai modificat noi. Și jucam la Campionatul European. Acum se mișcă lucrurile, cât de cât.
Stai puțin. Cum adică ați primit echipamente cu măsuri greșite? Și ce ați făcut, v-ați dus la croitorie cu ele?
Federația a semnat, înainte de Campionatul European din Muntenegru din 2014, un nou contract cu o firmă de echipament sportiv. Așa că am primit echipament vineri seara, iar sâmbătă dimineața am plecat la European. Iar măsurile au fost XL, prea mari pentru cei mai mulți dintre noi. Așa că da, am mers la croitorie cu ele și le-am modificat. Îți dai seama, în Muntenegru... Știam toți limba de acolo, așa că ne-am înțeles repede cu ei (n.r. - râde).
Revenind la Hollywood United. Cum vei proceda. Nemții îți vor plăti deplasările când vei fi convocat la meciuri?
Sigur, am totul asigurat. Antrenor acolo e fostul portar al naționalei Germaniei de minifotbal, Kim Sippel, pe care l-am bătut pe unde l-am prins. Iar când m-a sunat prima dată mi-a spus: „Acum vreau să mă ajuți, pentru că m-ai tot scos de la Mondiale și Europene!”. Așa a venit transferul meu la Hollywood United. Mi-a trimis mesaj după Paște că mă așteaptă la fiecare meci de acum încolo. Iar pentru sezonul următor sper că facem un contract de profesionist.
Asta ar fi foarte bine pentru tine și pentru alți jucători români, care vor vedea că se poate.
Nu știu ce să zic de asta. Asta vorbeam chiar azi cu prietenul meu Pânzaru (n.r. - Adrian Pânzaru, fost căpitan ale echipei naționale de minifotbal). Eu am deschis câteva porți, numai că lumea nu știe să profite de ele. Eu am tot încercat să duc jucători români prin Belgia, Anglia, pe unde am mai jucat, dar ei sunt foarte capricioși. Vor ca la fotbalul mare. Ai semnat mâine și trebuie să îți dea câteva zeci de mii de euro. Întâi mergi undeva, joci, demonstrezi, iar apoi vin și banii.
Știu că ai și o școală de fotbal la Brașov. Cum merge treaba?
Fotbal Club Burciu 13, așa se numește. Merge bine, nu mă plâng. Îi pregătesc pe puști pentru fotbal, dar și cu metode din minifotbal și futsal. Poate lumea o să spună că nu au legătură între ele. Dar există. Sunt multe deprinderi care se regăsesc în fotbal, futsal și minifotbal. Aici mă refer la lucrul cu mingea. Tehnică. Pe teren redus trebuie să gândești repede, să iei decizii iute, să te descurci pe spații mici. Sunt și copiii mei aici, ambii foarte talentați.