Cupa Davis ar putea fuziona cu ATP pentru organizarea unei competiţii unice pe echipe

Cupa Davis ar putea fuziona cu ATP pentru organizarea unei competiţii unice pe echipe

Organizatorii Cupei Davis sunt deschişi către o fuziune cu ATP în vederea organizării unei competiţii unice, a declarat Albert Costa, directorul celui mai vechi turneu de tenis pe echipe, într-un interviu acordat agenţiei Reuters, potrivit Agerpres.

Cupa Davis, logoFoto: daviscup.com

Începând de anul viitor, Cupa Davis se va desfăşura după un nou format, cu 18 echipe participante, meciurile urmând să se dispute timp de o săptămână, în luna noiembrie, la Madrid. Turneul, organizat de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF), va beneficia de susţinerea financiară a grupului Kosmos, fondat de fotbalistul spaniol Gerard Pique.

Cupa Davis va trebui să facă faţă concurenţei puternice venite din partea Asociaţiei Tenismenilor Profesionişti (ATP), care a prezentat oficial, luna aceasta la Londra, noua sa competiţie pe echipe, ATP Cup, care urmează să debuteze în 2020.

ATP Cup, urmaşa Cupei Mondiale pe echipe, va regrupa la start 24 de naţiuni, meciurile urmând să se dispute în trei oraşe australiene, între 3 şi 12 ianuarie 2020, cu câteva zile înaintea startului Australian Open, premiile totale puse în joc ridicându-se la 15 milioane dolari.

Albert Costa, câştigător al turneului de Grand Slam de la Roland Garros în 2002 şi fost căpitan al echipei Spaniei, nu vede însă niciun motiv pentru care Asociaţia Tenismenilor Profesionişti să nu se alăture pe viitor Cupei Davis.

"Marile organizaţii sunt în contact, pentru a face pe viitor ceva important împreună, la nivelul echipelor masculine şi feminine. Cupa Davis va fi în continuare, cu participarea ATP, probabil chiar şi cu atribuirea de puncte în clasament", a declarat Costa.

"Va rămâne Cupa Davis, însă ATP ar putea fi implicată. De ce nu? Ideea există", a adăugat spaniolul.

ATP Cup beneficiază de sprijinul sârbului Novak Djokovic, numărul unu mondial, dar şi al altor jucători de top, între care elveţianul Roger Federer, Alexander Zverev şi Dominic Thiem. Pe lângă premiile în bani, ATP Cup va oferi jucătorilor şi puncte în clasamentul ATP, lucru care reprezintă un avantaj important faţă de viitoarea Cupă Davis, în care nu se acordă puncte.

Prima ediţie a ATP Cup va cuprinde o fază a grupelor, în care cele 24 de participante vor fi împărţite în şase grupe de câte patru formaţii, la capătul căreia cele mai bune opt echipe se vor califica în faza cu eliminare directă.

Fiecare întâlnire va cuprinde două meciuri de simplu şi unul de dublu, iar fiecare echipă va putea fi compusă din maximum cinci jucători.

Naţiunile participante vor fi selecţionate în funcţie de poziţia în clasamentul ATP a celui mai bun jucător al lor. Învingătorii vor fi recompensaţi cu câte 750 de puncte, astfel că ATP Cup se va situa din acest punct de vedere după turneele de Grand Slam (2.000 de puncte pentru învingător) şi cele de categoria Masters (1.000 de puncte), dar înaintea celorlalte turnee din circuitul profesionist.

"Cupa Davis va continua să fie turneul în care îşi reprezinţi ţara în tenis. Drapelul şi culoarea reprezintă esenţa Cupei Davis", a mai spus Albert Costa, exprimându-şi convingerea că cei care sunt acum sceptici în privinţa noii formule "îşi vor schimba părerea după ce vor vedea cât de interesată va fi şi ce impact va avea".

Cupa Davis a fost în ultimii ani ţinta criticilor mai multor jucători de top, nemulţumiţi de formatul de până acum, cu întâlniri de trei zile, la sfârşit de săptămână, în timpul sezonului.

Potrivit noului format, vor exista trei tururi preliminare, în trei weekend-uri din lunile februarie, aprilie şi septembrie, înaintea turneului final de o săptămână, de la Madrid, din luna noiembrie.

Ultima finală după actualul format al Cupei Davis se va disputa la sfârşitul acestei săptămâni, la Lille, între echipele Franţei şi Croaţiei.

S-ar putea să te mai intereseze și:

Oficial: Turneul final al Cupei Davis, găzduit de Madrid în 2019 şi 2020

Tenismenii de top au notificat ITF că nu vor participa la Cupa Davis

Fotbalistul Gerard Pique îşi apără controversatul proiect al noii Cupe Davis

Cupa Davis, boicotată de mari jucători / Roger Federer: "Nu e pentru mine", Alexander Zverev: "Nu joc tenis în noiembrie"

Cupa Davis: Finala dintre Franța și Croația se va disputa pe zgură

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
FCSB PESTE TOT!  Nu există   clasament relevant  în acest sezon în care campioana en-titre să nu fie pe primul loc
Superliga
11:19
FCSB PESTE TOT! Nu există clasament relevantîn acest sezon în care campioana en-titre să nu fie pe primul loc
Citește mai mult
FCSB PESTE TOT! Nu există clasament relevant în acest sezon în care campioana en-titre să nu fie pe primul loc
Stadionul „Papa Francisc”  Noua arenă a clubului de suflet al Papei va purta numele   Suveranului Pontif
Campionate
12:41

Boicot în Serie A  Italienii au reprogramat meciurile amânate după decesul Papei »   Lazio refuză să joace  cu echipa lui Șucu
Campionate
10:46

Minunea în halate   Ce nebunie! Primul trofeu după 92 de ani și   o sărbătoare bizară.    De ce au venit fotbaliștii în halate pe teren
Campionate
12:02

Știri ultima oră
17:07
Edi Iordănescu, în Emirate Fostul selecționer negociază cu Al Sharjah și cu Al Wahda, ambele din Emiratele Arabe Unite
Edi Iordănescu, în Emirate Fostul selecționer negociază cu Al Sharjah și cu Al Wahda, ambele din Emiratele Arabe Unite
17:14
„Rapid are șansa a doua” Marius Șumudicăse plânge înainte de meciul din Cupa României: „Nu ne avantajează formatul”
„Rapid are șansa a doua” Marius Șumudică se plânge înainte de meciul din Cupa României: „Nu ne avantajează formatul”
15:55
Cristian Geambașu Credința la sportivi
Cristian Geambașu Credința la sportivi
16:20
„Te voi declara sfânt!” Amintire cu Papa Francisc și Sinisa Mihajlovic: „Avea și mult umor”
„Te voi declara sfânt!” Amintire cu Papa Francisc și Sinisa Mihajlovic: „Avea și mult umor”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ce înseamnă că Istvan Kovacs  dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul
Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Top stiri din sport
„Chiricheș să fie în națională!”  Îl avertizează pe   Lucescu:  „Ar fi o greșeală să nu fie în lotul României”
Superliga
10:14
„Chiricheș să fie în națională!” Îl avertizează pe Lucescu:„Ar fi o greșeală să nu fie în lotul României”
Citește mai mult
„Chiricheș să fie în națională!” Îl avertizează pe Lucescu: „Ar fi o greșeală să nu fie în lotul României”
Gol de excepție    VIDEO  Alex Mitriță,   execuție perfectă  în derby-ul cu Dinamo!
Superliga
21.04
Gol de excepție VIDEO Alex Mitriță, execuție perfectăîn derby-ul cu Dinamo!
Citește mai mult
Gol de excepție VIDEO Alex Mitriță, execuție perfectă în derby-ul cu Dinamo!
Răpus de blestemul Ramsey?  Celebritățile mureau când dădea gol! Ce s-a întâmplat înainte de   decesul lui Papa Francisc
Diverse

Cu ochii pe Europa League  FCSB poate primi un   ajutor uriaș în Liga Campionilor!  Totul depinde de câștigătoarea EL

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
22.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa