Federatia Internationala de Tenis a anuntat, duminica, pe site-ul oficial, ca Ilie Nastase a fost suspendat provizoriu ca urmare a comportamentului pe care l-a avut la intalnirea de Fed Cup Romania - Marea Britanie, astfel ca nu va avea acces la competitiile ITF si nu va primi acreditare.
"Comisia ITF a decis suspendarea provizorie a lui Ilie Nastase, conform regulamentelor ITF, pentru incalcarea regulilor la intalnirea de Fed Cup de la Constanta. Conform suspendarii provizorii, Nastase nu poate participa la Fed Cup in nicio calitate, cu efect imediat, si nu va avea acces si nu va primi acreditare la competitiile ITF, inclusiv la Fed Cup. Ancheta comisiei continua. Pe durata anchetei nu se vor mai face alte comentarii", se arata in comunicatul ITF, citat de News.ro.
Dupa incidentele care au avut loc sambata, Federatia Internationala de Tenis (ITF) i-a ridicat acreditarea lui Ilie Nastase, astfel ca el nu a mai fost capitanul echipei Romaniei la meciurile de duminica, impotriva jucatoarelor din Marea Britanie, din FedCup.
Ce s-a intamplat la Mamaia:
- Romania intalneste Marea Britanie la Mamaia, la "Tenis Club IDU". Dupa primul meci, tricolorele conduc cu 1-0 (Simona Halep a invins-o pe Heather Watson).
- Meciul doi: Sorana Cirstea vs Jonanna Konta. Dupa ce britanica se impune in prima mansa cu 6-2, lucrurile iau luat o intorsatura neasteptata dupa cateva game-uri din setul al doilea.
- Arbitrul de scaun il avertizeaza pe Ilie Nastase in legatura cu comportamentul unor spectatori, dupa ce Johanna Konta s-a plans de atitudinea acestora.
- In acel moment, Ilie a replicat nervos si cu un vocabular care nu are ce cauta pe terenul de tenis. A primit avertisment, iar apoi, dupa ce l-a injurat si pe arbitrul principal (elvetianul Andreas Egli - n.r. "fucking asshole") a fost evacuat din arena.
- Pana sa fie dat afara din incinta, Ilie Nastase le-a adresat cuvinte urate si adversarelor Johanna Konta si capitanului nejucator Anne Keothavong (n.r. "fucking bitches").
- Nastase nu s-a oprit insa aici, acesta luandu-se si de o jurnalista britanica, acesteia spunandu-i printre altele ca este "proasta".
Citeste si:
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro