Formula 1: Max Verstappen, încântat după un sezon fabulos pentru RedBull

Formula 1: Max Verstappen, încântat după un sezon fabulos pentru RedBull

Chiar dacă era deja campion mondial la ora întrecerii, Max Verstappen a încheiat cum se cuvine sezonul 2023 și a câștigat și cursa de la Abu Dhabi.

Max VerstappenFoto: action press / - / Profimedia

Max Verstappen, 19 victorii într-un sezon de Formula 1

Max Verstappen a fost de pe altă planetă în anul 2023 și a dominat la toate capitolele ierarhia din Formula 1.

Campionul en-titre și-a demonstrat valoare și în ultima cursă a sezonului, cea de la Abu Dhabi, unde a fost din nou la înălțime pe circuit.

Verstappen a declarat imediat după ultima cursă din an că este foarte încântat de monopostul său și că nu știe ce ar putea îmbunătăți în următorul sezon de Formula 1.

„Toată echipa ar trebui să fie mândră de această performanță, a fost un an incredibil. Le mulțumesc tuturor și îi sunt recunoscător lui Franz Tost, pentru care a fost ultima cursă în calitate de manager principal. Mulți dintre noi am crescut sub conducerea lui Franz și apreciem acest lucru.

19 victorii, nu este incredibil? M-am emoționat foarte tare în timpul ultimului tur, pentru că știam că este ultimul tur pe care îl voi petrece în această mașină incredibilă. Am fost surprins de cât de mișcat am fost.

Le mulțumesc mult tuturor celor din echipă. Întotdeauna am spus că scopul meu este să devin mai bun de la an la an, dar să fim sinceri, nu știu cum voi putea face acest lucru în următorul sezon.

Constructorii lucrează deja la mașina pentru următorul sezon, dar realizez că adversarii noștri nu dorm, vor să ne prindă din urmă anul următor și va trebui să ne autodepășim pentru a rămâne în frunte.” - a încheiat Max Verstappen, potrivit speedweek.com.

Formula 1 - Clasamentul final al piloților în 2023

1. Max Verstappen (Red Bull) 575 puncte / campion

2. Sergio Perez (Red Bull) 285

3. Lewis Hamilton (Mercedes) 234

4. Fernando Alonso (Aston Martin) 206

5. Charles Leclerc (Ferrari) 206

6. Lando Norris (McLaren) 205

7. Carlos Sainz (Ferrari) 200

8. George Russell (Mercedes) 175

9. Oscar Piastri (McLaren) 97

10. Lance Stroll (Aston Martin) 74

11. Pierre Gasly (Alpine) 62

12. Esteban Ocon (Alpine) 58

13. Alexander Albon (Williams) 27

14. Yuki Tsunoda (AlphaTauri) 17

15. Valtteri Bottas (Alfa Romeo) 10

16. Nico Hulkenberg (Haas) 9

17. Daniel Ricciardo (AlphaTauri) 6

18. Zhou Guanyu (Alfa Romeo) 6

19. Kevin Magnussen (Haas) 3

20. Liam Lawson (AlphaTauri) 2

21. Logan Sargeant (Williams) 1

22. Nyck De Vries (AlphaTauri) 0

Formula 1 - Clasamentul final al constructorilor în 2022

1. RedBull 860 puncte / campioană

2. Mercedes 409

3. Ferrari 406

4. McLaren 302

5. Aston Martin 280

6. Alpine Renault 120

7. Williams 28

8. AlphaTauri 25

9. Alfa Romeo 16

10. Haas 12.

Sezonul 2023 din Formula 1, toate etapele și câștigătorii

5 martie: Bahrain - Învingător Max Verstappen

19 martie: Arabia Saudită - Învingător Sergio Perez

2 aprilie: Australia - Învingător Max Verstappen

30 aprilie: Azerbaijan / Baku - Învingător Sergio Perez

7 mai: Miami - Învingător Max Verstappen

21 mai: Emilia Romagna / Imola - ANULAT

28 mai: Monaco / Monte Carlo - Învingător Max Verstappen

4 iunie: Spania / Barcelona - Învingător Max Verstappen

18 iunie: Canada / Montreal - Învingător Max Verstappen

2 iulie: Austria / Spielberg - Învingător Max Verstappen

9 iulie: Marea Britanie / Silverstone - Învingător Max Verstappen

23 iulie: Ungaria / Hungaroring - Învingător Max Verstappen

30 iulie: Belgia / Spa-Francorchamps - Învingător Max Verstappen

27 august: Ţările de Jos / Zandvoort - Învingător Max Verstappen

3 septembrie: Italia / Monza - Învingător Max Verstappen

17 septembrie: Singapore / Marina Bay - Învingător Carlos Sainz

24 septembrie: Japonia / Suzuka - Învingător Max Verstappen

8 octombrie: Qatar / Losail - Învingător Max Verstappen

22 octombrie: SUA / Austin - Învingător Max Verstappen

29 octombrie: Mexic / Mexico City - Învingător Max Verstappen

5 noiembrie: Brazilia / Sao Paulo - Învingător Max Verstappen

18 noiembrie: Las Vegas - Învingător Max Verstappen

26 noiembrie: Abu Dhabi / Yas Marina - Învingător Max Verstappen.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Șumudică, devastat    VIDEO:  Tehnicianul de la Rapid,   surprins plângând  pe scările magazinului clubului, după moartea lui Boupendza
Superliga
16:54
Șumudică, devastat VIDEO: Tehnicianul de la Rapid, surprins plângând pe scările magazinului clubului, după moartea lui Boupendza
Citește mai mult
Șumudică, devastat VIDEO: Tehnicianul de la Rapid, surprins plângând pe scările magazinului clubului, după moartea lui Boupendza
Cum ne-a învins Norvegia!  Acum 10-15 ani o subordonam, dar în prezent are coeficient   cu peste 70% mai bun  și e aproape de avea echipă direct în UCL
Superliga
15:08

Probleme pentru Hagi  Motivul bizar pentru care Farul nu a primit   licență pentru cupele europene : „E un exces de zel. De ce le mai ceri?”
Superliga
16:16
Probleme pentru Hagi Motivul bizar pentru care Farul nu a primit licență pentru cupele europene: „E un exces de zel. De ce le mai ceri?”
Citește mai mult
Probleme pentru Hagi Motivul bizar pentru care Farul nu a primit  licență pentru cupele europene : „E un exces de zel. De ce le mai ceri?”
Pleacă Târnovanu?  FCSB, în pericol să rămână fără portar: „Consider că   a venit momentul.  La ce an am avut, sunt pregătit”
Superliga
16:32

Știri ultima oră
18:43
„Trebuie să mai bea niște lapte” Louis Munteanu nu-l dă pe spate pe Arlauskis: „Hai, lasă-mă și cu ăsta! A dat câteva goluri
 „Trebuie să mai bea niște lapte” Louis Munteanu nu-l dă pe spate pe Arlauskis: „Hai, lasă-mă și cu ăsta! A dat câteva goluri ”
18:10
„Dinamo pare de nebătut” Mirel Rădoi, impresionat de „câini” înainte de meciul direct: „Asta am observat la ei” + Surprins de moartea lui Boupendza
„Dinamo pare de nebătut” Mirel Rădoi, impresionat de „câini” înainte de meciul direct: „Asta am observat la ei” + Surprins de moartea lui Boupendza
20:17
„Am făcut un joc solid” Laszlo Balint e încântat după succesul cu Slobozia, dar rămâne cu picioarele pe pământ: „Nu trebuie să ne relaxăm”
„Am făcut un joc solid”  Laszlo Balint  e încântat după succesul cu Slobozia, dar rămâne cu picioarele pe pământ: „Nu trebuie să ne relaxăm”
19:33
„Stăm la mâna rezultatelor” Adrian Mihalcea, dezamăgit după înfrângerea cu Oțelul: „10 schimbări aș fi făcut”
„Stăm la mâna rezultatelor”  Adrian Mihalcea, dezamăgit după înfrângerea cu Oțelul:   „10 schimbări aș fi făcut”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller
Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se <span>caută-n</span> coarne
Periculosul joc al lui Kelemen Hunor

Dan Udrea: Periculosul joc al lui Kelemen Hunor

Dan Udrea: Periculosul joc al lui Kelemen Hunor
Top stiri din sport
&bdquo;Tricolor&rdquo; din SUA!&nbsp;FRF &icirc;l monitorizează pe adversarul lui Messi din MLS
Stranieri
17.04
„Tricolor” din SUA! FRF îl monitorizează pe adversarul lui Messi din MLS
Citește mai mult
&bdquo;Tricolor&rdquo; din SUA!&nbsp;FRF &icirc;l monitorizează pe adversarul lui Messi din MLS
Ultimele zile ale lui Boupendza   Detalii tulburătoare:   „Lua niște plicuri,  a leșinat la antrenament. Am încercat să-l trag înapoi de pe balcon”
Campionate

800 de milioane pentru Ligă  Analiză GOLAZO.ro.   Arteta construiește Arsenal de 5 ani.  Poate cuceri acum marele trofeu
Liga Campionilor

„Eu aș fi luat 20 de ani”     Serena Williams  nu este de acord cu pedeaspa „blândă” primită de Jannik Sinner în cazul de dopaj: „Nu vreau să dobor pe nimeni”
Tenis

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
18.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa