Motivul pentru care Roger Federer a renunțat în urmă cu mulți ani să mai schieze

Roger Federer își va începe sezonul 2020 din tenisul mondial direct la Australian Open (20 ianuarie - 2 februarie), asta după ce a anunțat că nu va participa la prima ediție a ATP Cup. Aflat în plin program de antrenamente dure, campionul elvețian a găsit timp să stea de vorbă cu presa și să spună, printre altele, de ce a renunțat în urmă cu mulți ani (19 mai exact) să mai schieze.

HotNews.roFoto: Hotnews

Aflat într-o perioadă în care se antrenează din greu (recent Mister Perfect a putut fi văzut într-o postare după ce s-a pregătit alături de Karen Khachanov la Dubai), elvețianul a stat de vorbă cu Tages Anzeiger (cotidian național din Țara Cantoanelor).

Printre altele, Roger a precizat care este motivul pentru care a ales să renunțe, în urmă cu mulți ani, la a schia.

În 2000, Federer s-a dus la schi cu Marc Rosset (fost jucător important pe care l-a dat Elveția în circuitul ATP). Conform spuselor recordmanului de titluri de Grand Slam, acesta a schiat precum "un nebun".

Una dintre sărituri l-a făcut să "zboare" preț de aproximativ 10 metri, iar căzătura s-a lăsat cu ceva probleme (dureri) la spate. În urma incidentului, marele campion elvețian și-a dat seama că schiatul i-ar putea pune în pericol cariera din tenis.

Obiectivele pentru 2020

"Am nevoie să mă pregătesc foarte bine în această perioadă, este cel mai mare obiectiv al meu. Am în minte să câștig unul din cele cinci mari (Grand Slam-uri plus Indian Wells), de fapt chiar șase, că va fi și Olimpiadă în 2020. Dintre toate, sunt conștient că la Roland Garros va fi întotdeauna mai complicat.

Chiar și victoriile în turnee mai mici aduc o fericire aparte, am simțit asta chiar și la Cupa Hopman și la Laver Cup. De asemenea, lucrul este valabil și pentru competițiile pe care le-am câștigat în acest sezon: Dubai, Halle, Miami" - Roger Federer.

Roger Federer, la unul din ultimele antrenamente, aici alături de Karen Khachanov:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 