Noi detalii în cazul morții lui Emiliano Sala: Avionul nu avea autorizație de zbor comercial

Noi detalii în cazul morții lui Emiliano Sala: Avionul nu avea autorizație de zbor comercial

Biroul britanic de anchetă a accidentelor aeriene (AAIB) a stabilit, luni, că avionul care îl transporta pe Emiliano Sala şi care s-a prăbuşit în Canalul Mânecii pe 21 ianuarie, antrenând moartea fotbalistului argentinian, nu era autorizat să opereze zboruri comerciale, informează AFP, potrivit Agerpres.

Prima imagine cu aeronava in care se afla Emiliano SalaFoto: captura dailymail.co.uk

Aparatul, înregistrat în Statele Unite, "nu putea fi utilizat pentru zboruri comerciale fără autorizaţia FAA şi CAA", autorităţile de reglementare din aviaţia civilă a Statelor Unite şi Regatului Unit, au anunţat anchetatorii în raportul intermediar. "Nicio dovadă nu există că o asemenea autorizaţie a fost solicitată sau acordată", precizează anchetatorii.

"Baza în care pasagerul (Emiliano Sala) a fost transportat nu a fost încă stabilită", au adăugat anchetatorii. Ei precizează că David Ibbotson, pilotul avionului, a mai transportat pasagerul în baza "unei împărţiri a costurilor", autorizată însă de legile în vigoare.

În acest caz, reglementarea americană impune ca pilotul "să nu plătească mai puţin decât cheltuielile stabilite în raport cu numărul de persoane de la bord, respectiv cel puţin jumătate din cheltuielile ocazionate de zbor".

În toate cazurile, AAIB reaminteşte că pilotul şi pasagerul trebuiau să împartă un "obiectiv comun pentru zbor. Zborul nu trebuie făcut cu singurul scop de a transporta un pasager", a mai precizat biroul britanic de anchetă a accidentelor aeriene.

Intermediarul britanic Willie McKay indicase pe 19 februarie pentru The Times că zborul a fost organizat de fiul său Mark.

Willie McKay a dat publicităţii mesajele schimbate de celălalt fiu al său, Jack, cu Emiliano Sala. "Aşa cum am au arătat aceste mesaje, lui Emiliano Sala nu i s-a cerut să plătească zborul", a afirmat Willie McKay, lăsând să se înţeleagă că zborul era privat şi nu comercial.

În fine, anchetatorii subliniază că David Ibbotson dispunea de o licenţă de pilot stabilită de Agenţia europeană de securitate aeriană. O astfel de licenţă nu conţine însă o autorizaţie de zbor de noapte, dar AAIB nu este în măsură să afirme dacă David Ibbotson deţinea sau nu o asemenea autorizaţie. Avionul decolase de la Nantes la ora 19:15.

"Credem că licenţa şi registrului pilotului au fost pierdute odată cu avionul", au transmis anchetatorii. Aparatul, care a fost localizat, dar nu recuperat, se află pe fundul Canalului Mânecii la o adâncime de peste 67 m.

Regimul de zbor implică minime în termeni de vizibilitate şi de distanţă a norilor, mult mai important decât regimul de "zbor cu instrumentele de bord", dar prezintă un nivel de exigenţă mai puţin ridicat în termeni de calificare a pilotului şi a echipamentului aparatului.

La ora 20:02, avionul a trecut de la o altitudine de 5.500 picioare la 5.000 picioare (de la 1.676 m la 1.524 m). La puţin timp după ora 20:13, avionul a făcut din nou o manevră de coborâre, în mai multe reprize. El a coborât de la 4.400 picioare la 20:15 la 3.900 picioare la 20:16 şi 12 secunde, apoi la 2.300 picioare la 20:16 şi 34 secunde, ultimele date înregistrate de radare şi considerate "valabile" de AAIB.

Conform datelor Met Office, serviciul public britanic de meteorologie, "altitudinea de îngheţ se situa între 3.000 şi 4.000 de picioare (914 şi 1.220 m) deasupra nivelului mării", adaugă AAIB.

Datele meteorologice arată, de asemenea, că pentru ora 20:15, erau prevăzute "averse, unele cu caracter violent, în zona de zbor", au mai transmis anchetatorii, care au specificat că aparatul nu dispunea de cutii negre.

Emiliano Sala a jucat trei sezoane şi jumătate la Nantes, pentru care a marcat 42 de goluri în campionat. Atacantul de 28 de ani a dispărut pe 21 ianuarie, alături de pilotul David Ibbotson, la bordul unui avion de turism, deasupra Canalului Mânecii. Sala se deplasa în Ţara Galilor, după ce se transferase de la Nantes la Cardiff City.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Senna era regal!”  Bertrand Gachot, fost pilot F1, povestește ce s-a întâmplat la Imola, când brazilianul a murit: „Monoposturile erau  atât de nesigure ”
Formula 1
20:14
„Senna era regal!” Bertrand Gachot, fost pilot F1, povestește ce s-a întâmplat la Imola, când brazilianul a murit: „Monoposturile erau atât de nesigure
Citește mai mult
„Senna era regal!”  Bertrand Gachot, fost pilot F1, povestește ce s-a întâmplat la Imola, când brazilianul a murit: „Monoposturile erau atât de nesigure ”
Replică dură  Dan Petrescu, nemulțumit de strategia de transferuri de la CFR Cluj »  Săgeți către conducere : „Nu sunt consultat, nu pot să fac decât să antrenez”
Superliga
20:21
Replică dură Dan Petrescu, nemulțumit de strategia de transferuri de la CFR Cluj » Săgeți către conducere: „Nu sunt consultat, nu pot să fac decât să antrenez”
Citește mai mult
Replică dură Dan Petrescu, nemulțumit de strategia de transferuri de la CFR Cluj » Săgeți către conducere : „Nu sunt consultat, nu pot să fac decât să antrenez”
FCSB, peste Tottenham Campioana a depășit cluburi mari precum Napoli, Rangers sau PAOK în  clasamentul celor mai bune echipe din 2024  » Ce locuri ocupă formațiile din România
Superliga
19:34
FCSB, peste TottenhamCampioana a depășit cluburi mari precum Napoli, Rangers sau PAOK în clasamentul celor mai bune echipe din 2024 » Ce locuri ocupă formațiile din România
Citește mai mult
FCSB, peste Tottenham Campioana a depășit cluburi mari precum Napoli, Rangers sau PAOK în clasamentul celor mai bune echipe din 2024 » Ce locuri ocupă formațiile din România
„Nesimțire pe față!” Budescu critică dur arbitrajul, după  U Cluj - Gloria Buzău 2-1 : „Au zis «hai să-i furăm și p-ăștia un pic»”
Superliga
18:43
„Nesimțire pe față!”Budescu critică dur arbitrajul, după U Cluj - Gloria Buzău 2-1: „Au zis «hai să-i furăm și p-ăștia un pic»”
Citește mai mult
„Nesimțire pe față!” Budescu critică dur arbitrajul, după U Cluj - Gloria Buzău 2-1 : „Au zis «hai să-i furăm și p-ăștia un pic»”
DAN UDREA  Lătrăii și Șucu,  cel de sub umbrela Rusiei
Opinii
14:26
DAN UDREA Lătrăii și Șucu, cel de sub umbrela Rusiei
Citește mai mult
DAN UDREA  Lătrăii și Șucu, cel de sub umbrela Rusiei
INTERZIS!    Aaron Boupendza  nu mai are voie la baza de pregătire a Rapidului
Superliga
15:34
INTERZIS! Aaron Boupendza nu mai are voie la baza de pregătire a Rapidului
Citește mai mult
INTERZIS!  Aaron Boupendza nu mai are voie la baza de pregătire a Rapidului
Dezamăgit de Homawoo  Kopic a povestit un episod petrecut la Săftica: „Azi  a ieșit din antrenament , a zis că vrea să plece”
Superliga
13:46
Dezamăgit de Homawoo Kopic a povestit un episod petrecut la Săftica: „Azi a ieșit din antrenament, a zis că vrea să plece”
Citește mai mult
Dezamăgit de Homawoo  Kopic a povestit un episod petrecut la Săftica: „Azi a ieșit din antrenament , a zis că vrea să plece”
„Popovici e imaginea Porsche”  Ion Țiriac  a comentat controversa  pe seama achiziției sportivului: „E treaba lui ce face cu banii”
Diverse
16:20