Tenismanul sarb Noval Djokovici, liderul mondial, a castigat, duminica, turneul de 1000 de puncte de la Shanghai, al noualea sau trofeu din acest an, impunandu-se in finala in fata francezului Jo-Wilfried Tsonga, favorit 16, scor 6-2, 6-4, informeaza atpworldtour.com, citat de Mediafax.
Djokovici l-a invins pe francez intr-o ora si 18 minute.
Sarbul s-a impus la Shanghai pentru a treia oara in ultimii patru ani, el castigand si editiile din 2012 si din 2013.
Acesta este al 57-lea titlu al carierei, al 25-lea de turneu Masters 1000 pentru Djokovici, care se afla la doua trofee de recordul lui Rafael Nadal (27).
In 2015, Novak Djokovici a mai castigat Australian Open, US Open, Wimbledon, turneele de 1000 de puncte de la Indian Wells, Miami, Monte Carlo si Roma, precum si turneul de la Beijing.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro