Nationala Spaniei a primit doar doua goluri la Mondialul din Africa de Sud si in cazul unei victorii in finala de duminica in care va infrunta Olanda poate atinge recordul detinut de Franta si Italia, care in 1998, respectiv 2006, au devenit campioane mondiale cu o defensiva "de fier", cu doua goluri primite.
Spania a inceput cu stangul Mondialul din Africa de Sud, fiind invinsa de Elvetia cu scorul de 1-0. Cel de-al doilea gol primit de iberici a fost primit tot in grupe, in meciul cu Chile. Daca Iker Casillas nu va primi gol in finala cu Olanda, Spania se va alatura celor mai bune defensive de la Mondial, devenind a doua campioana consecutiva care incaseaza doar 2 goluri la turneul final.
"Defensiva noastra este foarte solida. Acolo a inceput totul. Meciurile din optimil sferturi si semifinale le-am castigat fara sa primim goluri si ne-am calificat", a declarat Pique, potrivit Globo.
Cate goluri au primit campioanele mondiale:
CM 1930: Uruguay - 3 goluri (4 meciuri)
CM 1934: Italia - 3 goluri (5 meciuri)
CM 1938: Italia - 5 goluri (4 meciuri)
CM 1950: Uruguay - 5 goluri (4 meciuri)
CM 1954: Germania de Vest - 14 goluri (6 meciuri)
CM 1958: Brazilia - 4 goluri (6 meciuri)
CM 1962: Brazilia - 5 goluri (6 meciuri)
CM 1966: Anglia - 3 goluri (6 meciuri)
CM 1970: Brazilia - 5 goluri (6 meciuri)
CM 1974: Germania de Vest - 4 goluri (7 meciuri)
CM 1978: Argentina - 4 goluri (7 meciuri)
CM 1982: Italia - 6 goluri (7 meciuri)
CM 1986: Argentina - 5 goluri (7 meciuri)
CM 1990: Germania - 5 goluri (7 meciuri)
CM 1994: Brazilia - 3 goluri (7 meciuri)
CM 1998: Franta - 2 goluri (7 meciuri)
CM 2002: Brazilia - 4 goluri (7 meciuri)
CM 2006: Italia - 2 goluri (7 meciuri)
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro