Irina-Camelia Begu (37 WTA), cap de serie numărul șapte, a revenit, marți, de la 5-2 în primul set al meciului cu Dalila Jakupovic (Slovenia, 130 WTA), jucătoare venită din calificări, impunându-se cu 7-5, 6-0. Acest succes îi asigură Irinei prezența în turul al doilea al turneului "International" de la Istanbul, acolo unde o va întâlni pe americanca Christina McHale (88 WTA).
Irina Begu a început perfect partida cu Jakupovic, însă jucatoarea din Slovenia a recuperat imediat break-ul pierdut în debutul primului set. Cele două jucătoare au mers cap la cap cu serviciul până la 3-2, când Jakupovic a făcut un nou break și a dus scorul la 4-2 în favoarea sa.
La 5-2 pentru slovenă, Irina a cerut intervenția lui Artemon Apostu-Efremov, iar sfaturile acestuia s-au dovedit a fi extrem de eficiente. Românca a salvat patru mingi de set (una la 5-2 și trei la 5-3) și nu a mai cedat niciun game până la finalul partidei. Primul act s-a încheiat cu 7-5, iar setul al doilea a fost adjudecat de Irina cu 6-0.
În runda următoare, Irina Begu o va avea adversară pe americanca Christina McHale (88 WTA), care a trecut în primul tur de Mona Barthel (Germania, 65 WTA), scor 7-6(4), 4-6, 6-3.
Begu și McHale s-au mai întâlnit de trei ori în circuitul WTA, scorul fiind 2-1 în favoarea jucătoarei noastre. Ultimul duel a avut loc chiar în acest an, în prima rundă a turneului de la Acapulco (25 februarie - 3 martie), unde Irina s-a impus în trei seturi, scor 3-6, 6-2, 6-4.
Begu a mai învins-o pe americancă și în 2016, în optimile turneului de la Madrid, scor 6-7(6), 6-4, 6-4, în timp ce McHale a câștigat prima întâlnire, în 2008, în primul tur de la San Diego (scor 6-2, 6-3).
Pentru calificarea în turul al doilea de la Istanbul, Begu va primi 30 de puncte WTA şi 3.400 de dolari.
Turneul de la Istanbul (23-29 aprilie) face parte din categoria "International", se dispută pe zgură și este dotat cu premii totale de $250,000. Ultima câștigătoare a competiției este Elina Svitolina (a învins-o în finală pe Elise Mertens, scor 6-2, 6-4).
Statistica meciului Begu vs Jakupovic:
Ași: 0-0
Duble greșeli: 3-2
Lovituri câștigătoare: 19-11
Erori neforțate: 16-20
Puncte câștigate cu primul serviciu: 70% (28/40) - 48% (22/46)
Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 43% (12/28) - 35% (8/23)
Puncte de break salvate: 67% (4/6) - 45% (5/11)
Puncte de break câștigate: 55% (6/11) - 33% (2/6)
Total puncte câștigate: 58% (79/137) - 42% (58/137)
Durata partidei: 1h 44min.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro