Cosmin Contra: "Probabil nu voi mai sta pe bancă la meciul cu FC Argeş"

Cosmin Contra: "Probabil nu voi mai sta pe bancă la meciul cu FC Argeş"

​Tehnicianul dinamovist Cosmin Contra nu crede că va mai sta pe bancă la meciul cu FC Argeş, de vineri, din etapa a XII-a a Ligii I.

Foto:

"Sincer, nu ştiu când voi pleca. Am şi eu un termen, mi-au zis avocaţii. Dacă joi va fi ultima zi? O să vorbesc şi eu cu avocatul şi dacă într-adevăr va fi aşa, atunci nu voi mai sta pe bancă la meciul cu FC Argeş", a declarat Contra, la DigiSport.

Cosmin Contra a vorbit şi despre oferta de reziliere primită din partea conducerii clubului, pe care a refuzat-o, potrivit News.ro.

"Am pus multă pasiune, pun în fiecare zi când mă duc la antrenament, sper să mă înţeleagă lumea. Imediat după meciul cu Astra am avut o discuţie cu Rufo Collado, am stat două ore de vorbă, ei îşi doreau schimbarea, eu la fel. Le-am făcut o ofertă decentă, din punctul meu de vedere, după care Rufo Collado m-a pasat unui avocat. Acel avocat a făcut o singură ofertă, o contraofertă, de fapt, care mi-a arătat cât de mult apreciază ei munca mea.

Eu am propus pentru mine şi staff salariile plătite la zi iar ei mi-au oferit un salariu şi două salarii în februarie din drepturile de televiziune. Numai că drepturile de televiziune nu mai sunt, nu mai pot fi cesionate. Aş fi dorit să fiu plătit pentru munca depusă în aceste trei luni, aproape 100 de zile. Am fost foarte naiv", a mai spus Contra.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Nu este omor”   Motivarea Instanței care a anulat condamnarea lui  Mario Iorgulescu  la 13 ani de închisoare
Diverse
09:50
„Nu este omor” Motivarea Instanței care a anulat condamnarea lui Mario Iorgulescu la 13 ani de închisoare
Citește mai mult
„Nu este omor”  Motivarea Instanței care a anulat condamnarea lui Mario Iorgulescu la 13 ani de închisoare
Rațiu, fulgerul lui Rayo  AS despre internaționalul român: „E o  piesă-cheie , pe radarul cluburilor din Premier, Bundesliga și Serie A”
Stranieri
10:08
Rațiu, fulgerul lui Rayo AS despre internaționalul român: „E o piesă-cheie, pe radarul cluburilor din Premier, Bundesliga și Serie A”
Citește mai mult
Rațiu, fulgerul lui Rayo  AS despre internaționalul român: „E o piesă-cheie , pe radarul cluburilor din Premier, Bundesliga și Serie A”
David Raya, eroul serii   Dublă paradă istorică în remiza cu Atalanta din  Liga Campionilor : „Incredibil”
Liga Campionilor
09:36
David Raya, eroul serii Dublă paradă istorică în remiza cu Atalanta din Liga Campionilor: „Incredibil”
Citește mai mult
David Raya, eroul serii   Dublă paradă istorică în remiza cu Atalanta din  Liga Campionilor : „Incredibil”
CHAMPIONS LEAGUE  S-a terminat etapa #1: Barcelona ia cel mai rapid  „roșu”  din istorie și pierde cu Monaco! Brest, prestație memorabilă
Liga Campionilor
19.09