Ionuţ Negoiţă a declarat, duminică, la Digi Sport, că dinamoviştii trebuie "să se mişte repede" dacă vor să aibă Dinamo şi că în ceea ce priveşte vânzarea acţiunilor cu un leu către Asociaţia Doar Dinamo Bucureşti "a rămas să se stabilească detaliile cu notarul". El a apreciat gestul lui Nicolae Stanciu, care a donat pentru Programul Doar Dinamo Bucureşti, scrie News.ro.
Contractul de vânzare-cumpărare ar urma să fie semnat marţi.
"Nu ştiu, depinde de ei, nu de noi. A rămas să stabilească detaliile cu notarul. Dacă dinamoviştii vor să aibă Dinamo trebuie să se mişte repede. Eu sunt în afara jocului de mai mult timp. Am tot sperat că se va materializa ceva. Suporterii au rămas singura şansă pentru Dinamo.
Îmi reproşez mai multe. În primul rând dintr-un anumit punct de vedere că am intrat la Dinamo. Dar îmi pare bine că am salvat pe Dinamo şi l-am ţinut în viaţă. Văd mari dinamovişti care au câştigat mult şi nu sunt în stare să dea 1.000 de euro pe un abonament să susţină Dinamo. Se face mult rău fotbalului atacând oameni care bagă bani. Acum am considerat că este cazul să nu mai continui ce am făcut. Am preluat cu trei săptămâni înainte de licenţiere am băgat trei milioane de euro în club. După care majorare de capital de 5-6 milioane de euro.
Nu am făcut bani, a făcut clubul şi s-au reinvestit. S-au făcut nişte cheltuieli fireşti. Luaţi clubul dumneavoastră pe un leu şi faceţi profit. Să vină cei care au bani şi comentează",a spus Negoiţă.
El a menţionat că situaţia datoriilor clubului nu este dramatică, “dacă nu se tergiversează mult”.
“Nu mai contează ce am făcut, ce n-am făcut. Eu m-am decis să renunţ şi ca urmare am rămas de la cât aş fi aşteptat la un leu pe ce înseamnă 92, s-au vândut 10 către PCH şi au rămas 82 la sută. Cei de la cealaltă gruparea a suporterilor au răspuns ofertei că ar fi de acord să preia clubul.
Baza de la Săftica, cu bază de cazare, restaurant, un teren sintetic nou şi sală de sport este pe societate... Partea din faţă, o livadă, s-a vândut pentru că era nevoie de surse interne pentru datoriile care erau prin insolvenţă. Nu are legătură cu baza de antrenament, erau nişte pomi fără legătură cu sportul. Datorii, o eşalonare făcută către ANAF pe doi ani, de 500.000 de euro şi mai este 200.000 litigiul cu Rotariu, pe care l-am câştigat în primă instanţă şi eu zic că o să-l câştigăm. Între timp s-au mai adăugat ceva datorii, dar o parte sunt eşalonate, altele pot fi eşalonate. Situaţia nu e dramatică dacă nu se tergiversează mult".
Negoiţă a mai spus că este de apreciat gestul lui Nicolae Stanciu, care a donat pentru Programul Doar Dinamo Bucureşti.
"Ar fi bine să-şi vadă de treaba lui Prunea. Le-am spus de multă vreme să caute soluţii, să nu mai aştepte pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă. Nu sunt dator să ţin clubul pe viaţă. E de apreciat, e un exemplu care dă o palmă multora ce a făcut Nicolae Stanciu. Tot aud că eu sunt de vină. Dar gata, dacă nu vă grăbiţi intră în faliment.
Mi-aş dori să rămână în viaţă, că sunt dinamovist. L-am ajutat până acum ceva vreme şi n-a fost bine. Şi specialiştii care mă atacau nu dau zece lei pe lună. Părerea mea, singura şansă ca acest club să trăiască sunt suporterii. Presa l-a mai resuscitat pe indianul ăla, poza aici în om de afaceri. (…) Acum se vede dacă un club poate trăi prin suporteri, că văd că toată lumea se dă la o parte. (…) Cine blochează construcţia stadionului Dinamo n-are nicio problemă. Eu eram în piaţa publică răstignit dacă blocam o chestie publică”.
“Nu-l omor eu (n.r. – pe club), am făcut apel şi mai fac câteva zile apel, să vină să-i facă continuitate”, a adăugat Ionuţ Negoiţă.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro