Echipa nationala masculina de sabie a Romaniei s-a impus in finala Cupei Mondiale de la Tunis, scrimerii Rares Dumitrescu, Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu si Cosmin Hanceanu invingand echipa Italiei, scor 45-42, informeaza site-ul oficial al Federatiei Internationale de Scrima.
Tricolorii au trecut in primul tur de echipa Poloniei, invingand cu 45 la 37, pentru ca mai apoi sa invinga in sferturi nationala Statelor Unite ale Americii, scor 45-44. Biletul pentru finala l-au obtinut in fata sud-coreenilor (45-27). In faza finala, scrimerii romani s-au impus cu 45-42 in fata Italiei, reprezentata de Gigi Tarantino, Diego Occhiuzzi, Aldo Montano si Gigi Samele.
Rares Dumitrescu a fost cel mai bine clasat roman in competitia individuala, ajungand pana in semifinale, acolo unde a fost eliminat cu 15-14 de sud-coreeanul Gu Bon Gil. Dumitrescu a terminat competitia pe locul al treilea, la egalitate cu ungurul Aron Szilagy.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro