Selecționerul Croației, cuvinte de laudă pentru naționala României: "Dovedise deja în calificări că se poate bate de la egal la egal cu oricine"

Selecționerul Croației, cuvinte de laudă pentru naționala României: "Dovedise deja în calificări că se poate bate de la egal la egal cu oricine"

Nenad Gračan, selecționerul naționalei de tineret a Croației, a avut numai cuvinte de laudă pentru echipa României, după înfrângerea suferită de elevii săi la debutul de la Euro (scor 1-4). Tehnicianul croat a declarat că formația lui Mirel Rădoi are jucători valoroși și se poate bate de la egal la egal cu oricine, lucru demonstrat deja în calificări.

Nenad GracanFoto: hns-cff.hr

"Nu ne așteptam la o astfel de înfrângere, dar aș vrea să felicit echipa superbă a României. Am fost surprinși la început, am primit două goluri și apoi am comis multe greșeli. Cheia este un fotbal competitiv și continuitate la echipele de club.

Din păcate, am avut și mulți accidentați. Am încercat să rezolvăm această problemă pentru aceste două săptămâni, dar nu am reușit. Au fost două perioade în care am acționat mai sigur, la 2-1 am avut șanse să egalăm, dar al treilea gol al României i-a afectat pe jucători și a fost greu să întoarcem apoi. Acum trebuie să ne odihnim și să ne pregătim pentru ceea ce urmează.

I-am avertizat la antrenament că partea dreaptă trebuie să fie închisă, dar ei și-au creat ocazii acolo, iar faza de apărare nu a fost bine făcută. Brekalo a făcut un RMN și probabil campionatul s-a încheiat pentru el. Îl doare genunchiul, nu a mai putut continua, iar această accidentarea a lui ne-a bulversat complet.

Hagi este un jucător remarcabil. Are calitate, dă ritm jocului României, dar ei au și alți jucători valoroși. De aceea șapte dintre ei au jucat deja pentru echipa mare. România dovedise deja în calificări că se poate bate de la egal la egal cu oricine, inclusiv cu Franța și Anglia. Cu o astfel de agresivitate, poate face multe, agresivitatea a fost cheia. În plus, ei au profitat de toate greșelile noastre.

Este un mare succes că ne aflăm aici, adversarii sunt puternici, vom încerca să învățăm din această înfrângere. În sport, o înfrângere poate fi câștigătoare dacă înțelegi care au fost cauzele", a declarat Nenad Gračan, potrivit site-ului oficial al Federației din Croația.

Echipa naţională de tineret a României a debutat cu victorie la Campionatul European, scor 4-1 cu selecționata Croației, la Serravale (San Marino). Pentru tricolori au punctat Puşcaş (11 – penalty), Hagi (14), Băluţă (66) și Adrian Petre (90), iar Vlasic (18) a înscris pentru croați.

S-ar putea să te intereseze și:

Mirel Rădoi, după victoria superbă cu Croația: "Nici nu îndrăzneam să mă gândesc la un asemenea scor, nici nu visam"

FOTO CE Under 21: România vs Croația 4-1/ Putem visa

Imaginea zilei: Determinare, unitate, muncă - România Under 21

Ianis Hagi: "Am început cu dreptul, asta ne-am dorit. A fost un joc colectiv extraordinar"

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Arbitri suspendați de UEFA  Au fost arestați  înaintea unui meci de Liga Campionilor. Ce faptă au comis: „Mi-am distrus întreaga carieră”
Campionate
12:53
Arbitri suspendați de UEFAAu fost arestați înaintea unui meci de Liga Campionilor. Ce faptă au comis: „Mi-am distrus întreaga carieră”
Citește mai mult
Arbitri suspendați de UEFA Au fost arestați înaintea unui meci de Liga Campionilor. Ce faptă au comis: „Mi-am distrus întreaga carieră”
Interes uriaș pentru FCSB - RAPID Câte bilete  s-au vândut  până acum » Doboară campioana recordul rivalei Dinamo?
Liga 1
12:19
Interes uriaș pentru FCSB - RAPIDCâte bilete s-au vândut până acum » Doboară campioana recordul rivalei Dinamo?
Citește mai mult
Interes uriaș pentru FCSB - RAPID Câte bilete s-au vândut până acum » Doboară campioana recordul rivalei Dinamo?
Halep și-a aflat adversara Românca va debuta la  WTA Hong Kong  împotriva unei jucătoare de Top 50
Tenis
11:14
Halep și-a aflat adversaraRomânca va debuta la WTA Hong Kong împotriva unei jucătoare de Top 50
Citește mai mult
Halep și-a aflat adversara Românca va debuta la WTA Hong Kong împotriva unei jucătoare de Top 50
A murit Ze Carlos  Vicecampionul mondial cu Brazilia a făcut stop cardiac  în somn ! Avea doar 56 de ani
Diverse
10:59
A murit Ze Carlos Vicecampionul mondial cu Brazilia a făcut stop cardiac în somn! Avea doar 56 de ani
Citește mai mult
A murit Ze Carlos  Vicecampionul mondial cu Brazilia a făcut stop cardiac în somn ! Avea doar 56 de ani
Nori negri la CFR Cluj Dan Petrescu, după thriller-ul cu Sepsi OSK: „Nu știu de ce  trebuie să plec eu ”
Liga 1
09:56
Nori negri la CFR ClujDan Petrescu, după thriller-ul cu Sepsi OSK: „Nu știu de ce trebuie să plec eu
Citește mai mult
Nori negri la CFR Cluj Dan Petrescu, după thriller-ul cu Sepsi OSK: „Nu știu de ce trebuie să plec eu ”
Scandal pe teren   Spiritele s-au încins  după CFR - Sepsi 3-3 » Dan Petrescu a intervenit pentru a despărți doi jucători
Liga 1
10:17

Doliu în volei  O jucătoare din Italia  a murit  subit la 33 de ani. Unde s-a petrecut tragedia
Volei
09:32

RENTE PENTRU STEAUA '86?  Câștigătorii Cupei Campionilor Europeni  vor solicita oficial  să fie incluși pe lista foștilor sportivi care primesc o indemnizație lunară de 1.200 €
Diverse
25.10