UTA - Farul 1-1 Hagi scapă de înfrângere în prelungiri!

  • UTA Arad și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat în etapa a șaptea din Liga 1.
  • Echipa lui Mircea Rednic a deschis scorul prin Van Durmen ('22), dar trupa lui Gică Hagi a egalat prin Dican ('90+5).

Meciul de la Arad a început cu ocaziile ratate de Iancu și Vînă, ambii câte două.

UTA s-a apropiat pentru prima oară de poarta oaspeților în minutul 22: Tsouka Dozi a centrat și van Durmen a înscris cu un șut fără preluare.

UTA - Farul. Hagi, inspirat: Alibec și Dican au smuls un punct

Gazdele au fost aproape de al doilea gol cinci minute mai târziu, când Grameni a deviat greșit la o centrare și a trimis mingea în bara propriei porți.

Farul a încercat să revină în repriza secundă, iar Ganea ('47) a nimerit bara cu un șut năprasnic de la mare distanță.

Minutul 57 a adus două faze la care Farul a cerut penalty. Prima i-a avut în prim-plan pe Bălașa și Hrezdac, iar a doua pe Gustavo Marins și Conte. Arbitrul a lăsat jocul să continue de fiecare dată, Hagi a protestat și a primit cartonaș galben.

penalty.png
penalty.png

Galerie foto (19 imagini)

UTA - Farul: penalty cerut de Hagi. Foto: Captură Prima Sport UTA - Farul: penalty cerut de Hagi. Foto: Captură Prima Sport UTA - Farul: penalty cerut de Hagi. Foto: Captură Prima Sport UTA - Farul: penalty cerut de Hagi. Foto: Captură Prima Sport UTA - Farul: penalty cerut de Hagi. Foto: Captură Prima Sport
+19 Foto
labels.photo-gallery

Dobrogenii au reușit să obțină un punct în prelungiri: Alibec a recuperat mingea în careul advers, a pasat pentru Dican ('90+5) și acesta a înscris cu un șut lângă bară. Ambii au început meciul ca rezerve.

În urma acestui rezultat, UTA se află pe locul 12 (7 puncte), iar Farul ocupă locul 8 (8 puncte).

Nu e grav   Anzor Mekvabishvili  stă 6 săptămâni pe margine. A fost exclusă o ruptură a ligamentelor încrucișate
Citește și
Nu e grav Anzor Mekvabishvili stă 6 săptămâni pe margine. A fost exclusă o ruptură a ligamentelor încrucișate
Citește mai mult
Nu e grav  Anzor Mekvabishvili stă 6 săptămâni pe margine. A fost exclusă o ruptură a ligamentelor încrucișate

UTA Arad - Farul Constanța 1-1

  • A marcat: van Durmen '22 / Dican '90+5

Final de meci - UTA vs Farul 1-1.

min. 90+5 - Gol Farul! Alibec recuperează mingea în careul advers, pasează pentru Dican și acesta înscrie cu un șut lângă bară.

min. 90+1 - Alibec încearcă să trimită în vinclu dintr-o lovitură liberă de la marginea careului, dar mingea trece puțin pe lângă poartă.

Repriza secundă a fost prelungită cu 6 minute.

min. 90 - Mabea se alege cu un cartonaș galben.

min. 84 - Ultima modificare - Trif îi lasă locul lui Mabea.

min. 86 - Ghezali caută vinclul, Buzbuchi plonjează și respinge în corner.

min. 81 - Cartonaș galben și pentru Grameni.

min. 79 - Hagi face ultimele trei schimbări: Sîrbu, Stoian și Doicaru au intrat, Gustavo Marins, Grigoryan și Vînă au ieșit. Rednic îl scoate pe Fabry și îl bagă pe Pedro.

min. 75 - Dican îl faultează dur pe Fabry și ia cartonaș galben.

min. 66 - Omondi încasează un „galben”.

min. 65 - Hagi face o modificare: Alibec intră în locul lui Rivaldinho.

min. 62 - Bălașa este avertizat cu un cartonaș galben.

min. 61 - Trei schimbări la UTA: Ezekiel, Costache și Hrezdac au ieșit, Kadiri, Ghezali și Mihai au intrat.

min. 58 - Hagi protesează și primește cartonaș galben.

min. 57 - Farul cere penalty după un duel între Bălașa și Hrezdac, dar nu primește nimic. Situația se repetă după un contact între Gustavo Marins și Conte.

min. 51 - Grameni l-a faultat pe Hrezdac, fotbalistul gazdelor șchiopătează.

min. 49 - Ganea trage la colțul lung de la mare distanță, mingea lovește bara și se întoarce în teren.

min. 46 - A început repriza secundă.

Pauză la Arad - UTA conduce cu 1-0.

min. 45+1 - Fabry trage lângă bară din lovitură liberă, Buzbuchi e nesigur și scoate în corner.

Prima repriză este prelungită cu 3 minute.

min. 41 - Fabry șutează plasat, Buzbuchi e atent și boxează.

min. 37 - Buzbuchi respinge la marginea careului, Ezekiel încearcă să trimită peste el, dar lovește greșit mingea.

min. 35 - Dican intră în locul lui Nedelcu.

min. 27 - Grameni, aproape de autogol. A deviat la o centrare venită din lovitură liberă și mingea s-a dus în bară.

min. 22 - Gol UTA! Tsouka Dozi centrează și van Durmen înscrie cu un șut fără preluare.

min. 22 - Popa blochează cu piciorul la șutul lui Iancu.

min. 20 - Vînă șutează iar de la distanță, pe mijlocul porții, Popa respinge în corner.

min. 19 - Vînă trage puternic de la marginea careului, mingea trece puțin pe lângă vinclu.

min. 17 - Iancu trage pe jos la colțul lung, printre picioarele lui Paulolo, dar Popa se întinde și respinge în corner.

min. 7 - Mihai Popescu este călcat de Omondi și rămâne întins pe gazon.

min. 1 - Meciul a început.

UTA Arad - Farul Constanța, echipele de start

  • UTA: Popa - Tzouka Dozi, Conte, Paulolo, Trif - Costache, Hrezdac, van Durmen, Fabry - Ezekiel, Omondi
  • Rezerve: Popescu, Benga, Mihai, Machado, Mabea, Râpă, Cristea, Borcea, Cîmpanu, Dumiter, Kadiri, Ghezali
  • Antrenor: Mircea Rednic
  • Farul: Buzbuchi - M. Popescu, Bălașa, Gustavo, Ganea - Vînă, Nedelcu, Grameni - Iancu, Rivaldinho, Grigoryan
  • Rezerve: Ducan, Buta, Sîrbu, Dănuleasă, Dican, Radaslavescu, N. Popescu, Stoian, Doicaru, Alibec
  • Antrenor: Gheorghe Hagi
  • Stadion: Arena Francisc Neuman (Arad)
  • Arbitru: Bîrsan Marcel (Bucureşti), A1: Marinescu Vasile (Bucureşti), A2: Orbuleţ Mircea (Bucureşti) / Arbitru VAR: Popa Cătălin (Piteşti), Arbitru AVAR: Corb Ioan Alexandru (Satu Mare).

Mircea Rednic (424 meciuri pe prima scenă) şi Gheorghe Hagi (355 jocuri în SuperLigă) sunt antrenorii activi cu cele mai multe meciuri în campionat.

Ei au fost colegi la naţională în perioada 1983-1991, participând împreună la două turnee finale, CE 1984 şi CM 1990.

Rednic l-a vrut pe atacantul care „se înțelege mai bine cu Hagi”

Mircea Rednic a dezvăluit înaintea meciului UTA - Farul, de azi, că arădenii au vrut să îl transfere pe Denis Alibec.

Antrenorul a declarat că gruparea din Arad era dispusă să îi accepte atacantului pretențiile financiare.

„Revine și Alibec la Farul, nu putea și ăla să mai aștepte perioada de întrerupere? Glumesc. Și noi am vorbit cu el, dar a ales să meargă la Farul.

Pentru un atacant bun făceam un efort, deci nu era o problemă. Plus că era român, internațional. Cunoaște foarte bine locul, se înțelege bine cu Hagi, de aia a ales să meargă acolo, e un plus.

Acum nu știm dacă el e pregătit să joace de la început sau va intra cum a intrat la ultimul meci, cu Sibiul.

Au mai fost jucători care au semnat prin alte părți și noi eram dispuși să le dăm cât au cerut. Dar au preferat orașul, prietenii, obiectivul”, a declarat Mircea Rednic, conform sportarad.ro.

  • UTA nu a mai învins Farul din noiembrie 2019
  • Arădenii au două victorii în cele nouă partide contra Farului, ambele pe teren propriu
UTA e o echipă bună, periculoasă și la faxe fize, care joacă bine mai ales acasă, iar meciurile directe au fost mereu echilibrate. Am reușit meciuri bune în ultima perioadă și sperăm să fie la fel și acum, să ne întoarcem cu cele 3 puncte. Important este să marchezi mai mult ca adversarul, aceasta este filosofia noastră. Acum ne interesează punctele, mai puțin clasamentul Gheorghe Hagi, antrenor Farul
Răsturnare de situație în cazul miliardarei Truong My Lan, condamnată la moarte pentru fraudă. A primit o pedeapsă redusă, dar tot riscă execuția

Știrile zilei din sport
Gloria Buzău se desființează!  Retrogradarea din prima ligă e sinonimă cu   falimentul  pentru clubul care e ca și condamnat
Superliga
22.04

2,3 milioane de Euro de la UEFA    FCSB  prinde din nou potul cel mare. Printre recompensate, și echipe desființate

Licența de Europa  GOLAZO.ro a aflat care va fi   verdictul FRF în privința Farului  » Ce condiții are de îndeplinit pentru a fi în Europa
Superliga
22.04
Licența de Europa GOLAZO.ro a aflat care va fi verdictul FRF în privința Farului» Ce condiții are de îndeplinit pentru a fi în Europa
Citește mai mult
Licența de Europa GOLAZO.ro a aflat care va fi verdictul FRF în privința Farului » Ce condiții are de îndeplinit pentru a fi în Europa
 Stanciu, ce GOLAZO!    VIDEO:  Bijuterie reușită de fotbalistul român contra formației lui   Cristiano Ronaldo
Campionate

Știri ultima oră
11:54
„De neînțeles!” Reghecampf încă nu-și poate explica de ce a fost dat afară: „Mandatul meu a fost de succes!” » Noi dezvăluiri
„De neînțeles!” Reghecampf  încă nu-și poate explica de ce a fost dat afară: „Mandatul meu a fost de succes!” » Noi dezvăluiri
12:06
Vești rele pentru Drăgușin Ce se întâmplă cu antrenorul care l-a adus la Tottenham și cu stoperii londonezilor. Al 5-lea pe listă?
Vești rele pentru Drăgușin Ce se întâmplă cu antrenorul care l-a adus la Tottenham și cu stoperii londonezilor. Al 5-lea pe listă?
11:32
Blestemul promovării O echipă avansează de fiecare dată când moare un Papă. S-a întâmplat de șase ori până acum, inclusiv cu Francisc!
Blestemul promovării O echipă avansează de fiecare dată când moare un Papă . S-a întâmplat de șase ori până acum, inclusiv cu Francisc!
10:35
„Nimeni nu e de nevândut” Andrei Nicolescu, dezvăluiri despre viitorul lui Dinamo: „Am făcut deja un transfer”» Ce se întâmplă cu Selmani și Sivis
„Nimeni nu e de nevândut” Andrei Nicolescu, dezvăluiri despre viitorul lui Dinamo: „Am făcut deja un transfer” » Ce se întâmplă cu Selmani și Sivis
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David
Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere
Balaj, estetica și diferența de valoare

Vlad Nedelea: Balaj, estetica și diferența de valoare

Vlad Nedelea: Balaj, estetica și diferența de valoare
Ce înseamnă că Istvan Kovacs  dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul
Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Top stiri din sport
Edi Iordănescu, în Emirate  Fostul selecționer negociază cu   Al Sharjah și cu Al Wahda,  ambele din Emiratele Arabe Unite
Stranieri

O despărțire programată    Culisele  plecării neașteptate a antrenorului de la Petrolul
Superliga
22.04
O despărțire programată Culisele plecării neașteptate a antrenorului de la Petrolul
Citește mai mult
O despărțire programată Culisele plecării neașteptate a antrenorului de la Petrolul
„Problema dopajului mă sperie”  Andrey Rublev, despre   stresul jucătorilor   de tenis în privința testelor anti-doping: „Frica mea a crescut”
Tenis

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
23.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa