Sheriff Tiraspol, RB Salzburg și Şahtior Donețk sunt ultimele echipe calificate în grupele Champions League, în urma meciurilor care au avut loc, miercuri, în manşa a doua a play-off-ului competiţiei.
Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia
Rezultatele înregistrate miercuri:
- Traseul campioanelor:
Dinamo Zagreb vs Sheriff Tiraspol 0-0 (0-3 la general)
Brondby vs Salzburg 1-2 (2-4 la general)
Au marcat: Maxso '62 / Sesko '4, Aaronson '10.
- Traseul echipelor care nu sunt campioane:
Şahtior Doneţk vs Monaco 2-2 după prelungiri (3-2 la general)
Au marcat: Marlos '74, Aguilar '114 (a) / Ben Yedder '18, '39.
Echipele care vor evolua în grupele Champions League sunt următoarele:
- Anglia: Manchester City, Manchester United, Liverpool, Chelsea;
- Spania: Atletico Madrid, Real Madrid, FC Barcelona, FC Sevilla, Villarreal;
- Italia: Inter Milan, AC Milan, Atalanta, Juventus;
- Germania: Bayern Munchen, Leipzig, Borussia Dortmund, Wolfsburg;
- Portugalia: Sporting Lisabona, FC Porto, Benfica Lisabona;
- Franţa: Lille OSC, Paris Saint-Germain;
- Ucraina: Dinamo Kiev, Şahtior Doneţk;
- Olanda: Ajax Amsterdam;
- Rusia: Zenit Sankt Petersburg;
- Belgia: Club Brugge;
- Turcia: Beşiktaş;
- Elveţia: Young Boys Berna;
- Austria: Salzburg;
- Republica Moldova: Sheriff Tiraspol;
- Suedia: Malmo.
Tragerea la sorţi a grupelor va avea loc, joi, de la ora 19:00, la Istanbul, informează News.ro.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro