Reproșuri   Mircea Rednic  și-a avertizat jucătorii, după eșecul cu Craiova: „Numai de bine le-am zis. Cu mine nu se joacă” +11 foto
Mircea Rednic / Foto: Sport Pictures

Reproșuri Mircea Rednic și-a avertizat jucătorii, după eșecul cu Craiova: „Numai de bine le-am zis. Cu mine nu se joacă”

  • Universitatea Craiova a învins-o pe UTA Arad, scor 4-2, pe „Ion Oblemenco”, într-o partidă din etapa a 2-a a Ligii 1.
  • Mircea Rednic și-a muștruluit serios jucătorii după meci.
  • Golurile oltenilor au fost marcate de Gojko Zajkov (min. 35), Luis Paradela (min. 58), Ștefan Baiaram (min. 73) și Alexandru Mitriță (min. 90+3), în timp ce pentru arădeni au punctat Imoh Ezekiel (min. 45) și Alexandru Benga (90+2).

După meci, antrenorul celor de la UTA, Mircea Rednic, s-a arătat dezamăgit de mai multe aspecte ale jocului și nu numai.

În primul rând, în opinia sa, diferența de pe tabelă este una mult prea mare, comparativ cu ce s-a jucat în teren.

În al doilea rând, jucătorii săi nu au determinarea de a ataca din primul minut, ci turează motoarele doar atunci când încasează un gol.

Spectacol în Bănie! Universitatea Craiova - UTA Arad 4-2. Oltenii, clar  superiori
Citește și
Spectacol în Bănie! Universitatea Craiova - UTA Arad 4-2. Oltenii, clar superiori
Citește mai mult
Spectacol în Bănie! Universitatea Craiova - UTA Arad 4-2. Oltenii, clar superiori

Mircea Rednic: „Până la primul gol, Craiova nu ajunsese la poarta noastră”

De asemenea, tehnicianul consideră că toate goluri Craiovei sunt, de fapt, cadourile făcute de jucătorii săi, care nu au gestionat deloc bine momentele de joc respective.

„Goluri luate pe greșelile noastre. Primul, din fază fixă. Nici nu ajunseseră la poartă până atunci. Nu e prima oară când luăm gol din fază fixă. Reușisem să egalăm, să echilibrăm jocul, și apoi, dintr-o degajare de portar să iei golul acela, golul doi.

Banca a făcut diferența. La noi, cei care au intrat nu au reușit să se ridice la nivelul celor pe care i-au schimbat. Am zis că ei au calitate.

După 3-1, am reușit să înscriem, după care facem o greșeală impardonabilă. Nu știu dacă a fost sau nu fault. La el s-a dat aceeași fază, la Halaf, pe zonă centrală.

Nu mai contează, nu din cauza asta am pierdut... Dar îmi pare rău, pentru că 3-2 era altfel. Diferența era alta.

(n.r. - Ce le-a zis în vestiar după meci) Numai de bine. Eu mă lupt pentru ei, împreună cu conducerea, condiții financiare, buget mărit, vreau să-mi arate ceva. Cu mine nu se joacă. Și cei care au venit, și cei care au fost.

Noi ne-am propus altceva. Am avut momente în care am arătat ca o echipă care știe ce vrea. Am stat bine în teren. Nu au reușit să ajungă la poartă în prima repriză, în afară de golul din fază fixă.

Și acolo tot vina noastră a fost, că am dat mingea în corner. Aveau o zi și jumătate libere. Acum, nu vor mai avea decât o zi. Luni vor veni venea la antrenamente. Cu mine nu te joci pentru că știu ce sacrificii s-au făcut și cât m-am implicat pentru ca ei să fie mulțumiți”, a declarat Mircea Rednic, după meci, la Prima Sport.

Universitatea Craiova - UTA Arad / Foto: facebook.com/UCVOficial
Universitatea Craiova - UTA Arad / Foto: facebook.com/UCVOficial

Galerie foto (11 imagini)

Universitatea Craiova - UTA Arad / Foto: facebook.com/UCVOficial Universitatea Craiova - UTA Arad / Foto: facebook.com/UCVOficial Universitatea Craiova - UTA Arad / Foto: facebook.com/UCVOficial Universitatea Craiova - UTA Arad / Foto: facebook.com/UCVOficial Universitatea Craiova - UTA Arad / Foto: facebook.com/UCVOficial
+11 Foto
labels.photo-gallery

Mircea Rednic mai așteaptă jucători

Mircea Rednic a vorbit și despre problemele administrative ale echipei. Mai exact, faptul că nu se găsesc modalități mai rapide de a legitima jucători extracomunitari.

UTA a mai parafat trei transferuri, însă problemele birocratice le mai țin câteva zile departe de gazon.

„Unii au venit târziu, nepregătiți. Toți zic că vin pregătiți, dar când vin, nu sunt. Diferența a fost făcută de jucătorii intrați la Craiova.

Noi avem vreo trei jucători care au semnat, extracomunitari, dar pe care nu i-am putut legitima. Ne-am fi bazat pe ei, dar n-au ajuns.

Un fundaș stânga, un atacant, un mijlocaș. Ne mișcăm greu. Trebuie mai mult. Alții cum reușesc să aducă jucători africani așa ușor? E greu. Și după ce vin, le trebuie iar două săptămâni.

Le reglăm. Nu trebuie să facem un caz. Totuși, am jucat cu Craiova, care are 30 de jucători. Cei de pe bancă au făcut diferența. Arată altfel, da. Au viteză de joc. Stau foarte bine tehnic, individual. Dacă iau toate golurile la analizat, sunt luate din vina noastră”, a completat Mircea Rednic.

REPORTAJ. Cum s-a transformat un eveniment religios, cu 15.000 de persoane prezente pe Arena Națională, într-un moment politic. „Dumnezeu trezește o țară prin cutremure” – FOTO/VIDEO

Știrile zilei din sport
 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste
Superliga
11:26

 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”
Superliga
12:11

 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate
15:15

Cătălin Tolontan   Fraierul Șucu sau fraieri   suntem noi?
Opinii
11:48
Cătălin Tolontan Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Citește mai mult
Cătălin Tolontan  Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Știri ultima oră
18:24
Live FCSB - CFR Cluj, în runda #5 a play-off-ului » Louis Munteanu reduce din diferență. Mihai Popescu a fost eliminat
Live  FCSB - CFR Cluj, în runda #5 a play-off-ului » Louis Munteanu reduce din diferență. Mihai Popescu a fost eliminat
21:44
Gafe uluitoare FOTO. Cisotti, oportunistul perfect! Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu
Gafe uluitoare FOTO. Cisotti, oportunistul perfect! Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu
21:20
Europene de vis la haltere Luis Manuel Lauret, bronz la smuls și total! România ajunge la 11 medalii la Chișinău
Europene de vis la haltere Luis Manuel Lauret, bronz la smuls și total! România ajunge la 11 medalii la Chișinău
19:47
„Să-i redresăm cariera” Giovanni Becali vrea să-l ajute pe Adrian Mazilu » Marele talent lansat de Hagi nu a mai jucat de un an la nivel înalt
„Să-i redresăm cariera” Giovanni Becali vrea să-l ajute pe Adrian Mazilu » Marele talent lansat de Hagi nu a mai jucat de un an la nivel înalt
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Top stiri din sport
Nicolescu, nemulțumit     Amenzi uriașe pentru Dinamo:  „Jandarmeria consideră că eu nu iau suficiente măsuri” 
Superliga
14:21

„Săgețile” lui Dan Nistor  Mesaj pentru cei care   i-au blocat transferul la Rapid:  „Le-am demonstrat că sunt bun”
Superliga
09:40

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
20.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa