Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar este în plină desfășurare. Odată la patru ani, întreaga planetă își îndreaptă atenția către marea sărbătoare a fotbalului mondial. 32 echipe de pe toate continentele se vor lupta pentru a cuceri cel mai prestigios trofeu al sportului rege. Cine se va impune?
Brazilia lui Tite arată mai solid ca niciodată și nu are nici un compartiment deficitar, așa că Neymar și colegii săi au toate motivele să fie încrezători în șansa lor. Franța îl are pe Kylian Mbappe, însă Didier Deschamps nu se va putea baza pe Paul Pogba și pe N’Golo Kante, așa că naționala Cocoșului Galic va avea ceva dificultăți în a-și apăra trofeul. Pentru Lionel Messi și Angel Di Maria, aceasta va fi ultima participare la Cupa Mondială; deși argentinienii au un atac redutabil, defensiva modestă le-ar putea cauza eșecul.
Din păcate, România nu s-a calificat la turneul final, așa că fiecare dintre noi trebuie să-și aleagă o altă reprezentativă pentru a o susține. Pe lângă asta, mulți microbiști aleg să se implice și mai mult în acțiunea de la mondial jucând bilete la pariuri, iar astăzi, totul se poate face online, de oriunde te-ai afla, câta vreme dispui de un dispozitiv smart conectat la internet.
Pariuri online la MrBit
La MrBit se pot plasa pariuri foarte rapid: trebuie să intri pe site și să accesezi secțiunea „Pariuri Sportive”. Toate meciurile de la Cupa Mondială sunt deja publicate, așa că nu trebuie să aștepți până în ziua meciului pentru a paria. Pe de altă parte, este bine să știi că se pot juca pariuri sportive live, pe parcursul desfășurării partidelor, atunci când cotele se schimbă constant, în funcție de felul în care decurge jocul. Pasionații pot descărca și aplicația MrBit, care le facilitează accesul la divertisment oriunde s-ar afla: acasă, în tren, într-un bar, la serviciu etc.
MrBit are o platformă de pariuri intuitivă
Interfața secțiunii de pariuri de la MrBit este ușor de folosit, iar asta înseamnă că fiecare microbist care decide să-și testeze abilitățile de parior va învăța rapid tot ce trebuie să facă. Pe lângă cote, care reprezintă un punct orientativ destul de bun, utilizatorii pot accesa diverse statistici folositoare despre formațiile implicate într-o anumit partidă. În plus, utilizatorii care se înregistrează la MrBit vor putea să revendice și un pachet de bun venit.
MrBit ți-a pregătit surprize în pub-uri
Microbiștii români adoră să urmărească meciurile de fotbal în pub-uri, cu prietenii, mai ales în cazul în care partida pe care o urmăresc nu se desfășoară în orașul lor. De aceea, MrBit a încheiat câteva înțelegeri de colaborare cu anumite pub-uri din România pentru a genera un plus de activitate în mediul offline. Prin urmare, atunci când vezi un suport de pahar cu logo-ul MrBit într-un pub, scanează codul QR și vei primi un mic cadou din partea operatorului.
Te așteptăm la MrBit Casino dacă vrei să trăiești la intensitate maximă cel mai important eveniment al anului.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro