Reportaj Trei luni, noua medalii - Dumitrescu-Mihalachi, dublul de aur al Romaniei

Reportaj Trei luni, noua medalii - Dumitrescu-Mihalachi, dublul de aur al Romaniei

Cand traiesti intr-o tara in care fotbalul e rege doar pentru ca e popular si sufoca presa sportiva, performantele din celelalte sporturi sunt "imbratisate" cu entuziasm o zi doua si trecute apoi la capitolul statistici. Sunt sporturi prea putin sau deloc mediatizate in Romania, dar care iti aduc aminte din cand in cand ca mai sunt inca tineri care le practica din placere si nu pentru bani sau faima. Nu e important sa fii cunoscut, ci sa-ti fie recunoscute meritele.

Podiumul de la Nationale - canoe dublu 200mFoto: Hotnews

Si in timp ce microbistii isi varsau amarul, deplangeau soarta nationalei de fotbal sau se intrebau daca Lucescu va parasi sau nu banca tehnica a tricolorilor, pe lacul Snagov era freamat. Marti si miercuri seniorii de la kaiac-canoe si-au masurat forta si tehnica in cadrul Campionatului national. Cum era de asteptat, duelul marelor rivale Dinamo si Steaua a fost unul pe masura. "Hai, hai acum", "Ridica, ridica", "Arunca ciocul" se auzeau indicatiile de pe mal, iar tu, ca spectator, nu indrazneai sa clipesti pentru a nu pierde finalul si simteai tensiunea si emotiile competitiei, indiferent daca aveai sau nu un favorit pe apa.

Organizarea - tipic romaneasca, iar controversele nu au lipsit. Cum nu a fost blocstart, spiritele s-au incins in proba de kaiac simplu 200 metri, cand concurentul Stelei a contestat victoria reprezentantului clubului Dinamo, pe motiv ca a furat startul. Arbitrul nu a ridicat steagul rosu, nu a acordat niciun avertisment, nu a intors concurentii din cursa si, conform regulamentului, victoria era a dinamovistului. Steaua si Farul Constanta au facut insa contestatii, iar dupa cateva zeci de minute bune juriul a decis reluarea cursei. Un prilej bun pentru concurentul dinamovist sa arate ca-si merita medalia si sa il intreaca din nou pe adversarul sau ros-albastru.

Duelul celor doua rivale s-a incheiat in favoarea dinamovistilor, care si-au adjudecat 13 medalii de aur, fata de cele noua obtinute de stelisti. Si o contributie semnificativa la inclinarea balantei in favoarea alb-rosilor l-au avut si campionii mondiali la canoe dublu: Lazar Liviu Alexandru Dumitrescu si Victor Mihalachi. Dupa trei luni de la primul lor concurs impreuna, cei doi dinamovisti au reusit sa stranga nu mai putin de noua medalii impreuna: sase de aur, una de argint si doua de bronz. O performanta extraordinara a celor doi sportivi, dublu campioni mondiali, si o dovada ca sportul practicat din placere aduce satisfactii.

Mihalachi: "Tata realizeaza prin mine tot ceea ce nu a putut el"

Desi toti ne plangem de Romania si de situatia in care se afla, exista cineva care a gasit in tara noastra posibilitatea de a progresa intr-un sport pe cat de greu, pe atat de palpitant. Victor Mihalachi, caci despre el este vorba, a venit din Republica Moldova si la 20 de ani a devenit dublu campion mondial de seniori reprezentand Romania, insa dupa ani buni de munca. "Primul sport pe care l-am practicat a fost dansuri moderne, la dorinta mamei mele. Eram bun, dar eram timid si nu ma simteam bine. Am renuntat dupa aproximativ doi ani. Decat sa fac ceva ce nu-mi place mai bine ma las. Canoe am inceput sa practic prin clasa a treia, indrumat de tatal meu, fost canoist. Tata realizeaza prin mine tot ceea ce nu a putut el".

"Mi-a fost greu la inceput sa invat sa stau in barca, dar si mai greu a fost ca nu stiam sa inot. A doua zi am cazut din barca si era sa ma inec. In doua-trei luni am invatat sa inot asa cum trebuie. A fost greu, mai ales ca parintii mei au trebuit sa munceasca in strainatate pentru a-mi asigura mie tot necesarul pentru a ma antrena. Am venit cu tata in Romania pentru a ma antrena in conditii mai bune. Am fost prima data la Iasi, pentru ca era mai aproape de casa, dar acolo nu aveau baza de kaiac-canoe. Asa am ajuns la Galati. Am devenit campion mondial de juniori, iar apoi m-au contactat cei de la Dinamo. Domnul Andriev (n.r. Gheorghe Andriev) m-a ajutat sa vin sa ma antrenez la Dinamo, iar domnul Patzaichin (n.r. Ivan Patzaichin) m-a ajutat sa obtin cetatenia. Nici nu mai stiu pe la cate usi am umblat, dar intr-un final am reusit sa obtin cetatenia", a adaugat tanarul sportiv.

A ajuns la Dinamo, a fost selectat in lotul Romaniei si ne reprezinta tara cu mandrie. L-am intrebat daca vrea sa mai concureze vreodata pentru Moldova si expresia fetei sale s-a schimbat deodata: "Nu. Am mai spus-o si o repet: nu voi mai concura niciodata pentru Moldova". Amaraciunea se simte in glas si ce alte sentimente poti sa ai cand iti aduci aminte ca ti-a fost negata participarea la o competitie de juniori din Italia, fiind inlocuit cu nepotul antrenorului?

Dumitrescu: "Ne-am sincronizat perfect de la primul antrenament si ne-am dat seama ca suntem de viitor"

Dumitrescu/Mihalachi - dublul de aur la canoe

Dumitrescu/Mihalachi - dublul de aur la canoe

Foto: Hotnews

Pentru Alexandru Dumitrescu (21 de ani) primul contact cu lumea din canoe a avut loc la 13 ani. "Varul meu, George Pantazi practica acest sport si a venit intr-o vara la noi si m-a convins sa incerc si eu. Am inceput la 13 ani, in 13 noiembrie, la Orsova. Bineinteles ca a fost greu la inceput, dar in doua-trei luni am reusit sa stau bine in barca. Cel mai greu a fost ca familia era departe de mine. Dupa doua saptamani am sunat-o pe mama plangand si i-am spus ca vreau sa vin acasa. Dar mi-a zis sa stau, daca tot am inceput pe drumul acesta". Fiind dublu legitimat, la Orsova si Steaua, Dumitrescu a devenit campion mondial la juniori, dupa care a fost convins de Florin Popescu sa vina la Dinamo.

"A avea incredere este o proba de curaj", spunea scriitoarea austriaca Marie von Ebner Eschenbach, iar increderea in coechipier este unul dintre elementele esentiale in acest sport. Desi nu se antreneaza de mult impreuna, canoistii Dumitrescu si Mihalachi au simtit inca din prima zi ca vor face o pereche de dublu de succes. "Inca de la primul antrenament ne-am inteles bine. Ne-am sincronizat perfect si ne-am dat seama ca suntem de viitor", ne-a spus Dumitrescu.

Primul aur

Si rezultatele au inceput sa vina de la primul lor concurs, in iunie la Cupa Mondiala de la Duisburg. Prima medalie obtinuta impreuna a fost de bronz, pe distanta de 200 metri, iar a doua zi au urcat pe treapta a doua a podiumului, la 1.000 metri. Primul aur a venit la Europene, in iulie, in proba lor preferata: 500 metri.

"Aveam emotii, mai ales ca pe culoarul alaturat erau rusii Kostoglod si Petrov. Dar uiti de tot in momentul startului si te gandesti doar la medalie", a spus Mihalachi. Intr-adevar, un palmares ca al lui Aleksandr Kostoglod (36 de ani) te poate intimida: doua medalii de argint si una de bronz la Olimpiade, plus alte sase titluri de campion mondial la cane dublu si patru. Dar cand esti motivat si stii pentru ce te afli acolo pe apa, gasesti puterea de a te detasa de restul si sa iti atingi obiectivul. "Intotdeauna ne ducem sa castigam. Daca nu ma simt bine pregatit, mai bine nu ma mai duc. De ce sa ma fac de ras acolo si sa mor de rusine cand vin inapoi?", a adaugat sportivul de 20 de ani.

Incununarea succesului

A urmat Mondialul, iar cei doi au facut sa rasune de doua ori imnul Romaniei la Poznan. Oare ce sentiment il incearca pe Victor Mihalachi pe podium ascultand "Desteapta-te romane" si nu imnul tarii sale natale? "E un sentiment aparte, dar nu e din cauza imnului. Eu nici macar nu stiu imnul Moldovei. Ce simti cand esti pe podium e un sentiment greu de explicat in cuvinte. Doar un sportiv poate intelege".

"Cand am ajuns la Poznan era o vreme urata, ploua, noi veneam de la canicula din Romania. In calificari a fost greu pentru ca erau valuri, dar ne-am adaptat repede si am reusit sa castigam doua medalii de aur", a mentionat Dumitrescu. Dupa doar o saptamana, dublul de aur al Romaniei la canoe a devenit si triplu campion mondial universitar, la 1000m, la 500m si 200m. "Am luat tot, nu am iertat nimic", spune Dumitrescu razand. La Universitarele de kaiac-canoe, Romania a luat locul intai pe natiuni, plecand acasa cu sase medalii de aur, doua de argint si una de bronz.

La Nationalele din aceasta saptamana cele trei medalii obtinute de perechea Dumitrescu/ Mihalachi nu au surprins pe nimeni. "Ne stiam bine adversarii, cu unii suntem impreuna la lot, dar nu am tratat cu superficialitate adversarii. Stiam ce pot ceilalti si asa ca ne-am dozat bine efortul", a declarat Mihalachi. Dupa ce te intreci la Mondiale cu puternicii sportivi azeri sau rusi, o competitie la nivel national poate parea usoara, dar presiunea rezultatului este mare. "Normal ca lumea sa se astepte la mai multe si e normal sa existe presiune. Oricand te gandesti ca se poate intampla ceva, asa ca trebuie sa fii concentrat la fiecare proba", spune Dumitrescu.

Obositi dupa trei luni in care au muncit enorm, cei doi vor avea o binemeritata vacanta, iar la 1 noiembrie se reintorc pe apa pentru a se pregati pentru competitiil de anul viitor. "Plec in vacanta, dar o sa ma antrenez in continuare. La anul trebuie sa ne aparam titlul de campioni mondiali, rezultatele de acolo contand pentru calificarea la Olimpiada din 2012 de la Londra", declara Mihalachi.

Rezultatele dublului Dumitrescu/ Mihalachi:

Cupa Mondiala de la Duisburg (Germania), iunie 2010: bronz la 200 metri, argint la 1.000 metri si locul sase la 500 metri

Campionatele Europene de la Trasona (Spania), iulie 2010: bronz la 1.000 metri, locul sase la 200 metri si aur la 500 metri

Campionatul Mondial de la Poznan (Polonia), august 2010: aur la 1.000 metri, aur la 500 metri, locul 4 la 200 metri

Campionatul Mondial Universitar de la Poznan (Polonia), august 2010: aur la 1.000 metri, aur la 500 metri, aur la 200 metri

Campionatul National de la Snagov (Romania), septembrie 2010: aur la 1.000 metri, aur la 500 metri, aur la 200 metri

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Secretul Scandinaviei   Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și   au superforbaliști  ca Haaland și Hojlund
Campionate
12:29
Secretul Scandinaviei Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și au superforbaliști ca Haaland și Hojlund
Citește mai mult
Secretul Scandinaviei  Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și au superforbaliști ca Haaland și Hojlund
​Sărbători interzise  Un campion român s-a ridicat din sărăcie: „Ce sărbători?   Lua mama ceva pe datorie și cam atât...”
Lumini și umbre
12:05

Ancelotti a decis!  Tehnicianul lui   Real Madrid  știe unde vrea să antreneze sezonul viitor
Campionate
11:53
Ancelotti a decis! Tehnicianul lui Real Madrid știe unde vrea să antreneze sezonul viitor
Citește mai mult
Ancelotti a decis! Tehnicianul lui Real Madrid știe unde vrea să antreneze sezonul viitor
CFR e numai una   Președintele Balaj   laudă spectacolul  făcut de clujeni: „Ce ar fi însemnat campionatul fără noi?”
Superliga
11:23

Știri ultima oră
12:29
Secretul Scandinaviei Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și au superforbaliști ca Haaland și Hojlund
Secretul Scandinaviei  Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și au superforbaliști ca Haaland și Hojlund
12:05
​Sărbători interzise Un campion român s-a ridicat din sărăcie: „Ce sărbători? Lua mama ceva pe datorie și cam atât...”
​Sărbători interzise Un campion român s-a ridicat din sărăcie: „Ce sărbători? Lua mama ceva pe datorie și cam atât...”
11:23
CFR e numai una Președintele Balaj laudă spectacolul făcut de clujeni: „Ce ar fi însemnat campionatul fără noi?”
CFR e numai una  Președintele Balaj  laudă spectacolul făcut de clujeni: „Ce ar fi însemnat campionatul fără noi?”
11:01
Tragedie în Croația Un fost internațional a murit într-un accident rutier șocant! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Tragedie în Croația Un fost internațional a murit într-un accident rutier șocant ! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller
Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se <span>caută-n</span> coarne
Top stiri din sport
Tragedie în Croația  Un fost internațional a murit într-un   accident rutier șocant ! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Campionate
11:01
Tragedie în Croația Un fost internațional a murit într-un accident rutier șocant! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Citește mai mult
Tragedie în Croația Un fost internațional a murit într-un accident rutier șocant ! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Cine arbitrează Rapid - U Cluj  „Centralul” partidei, lăudat de   Marius Șumudică : „Este cel mai bun din România!”
Superliga
10:23
Cine arbitrează Rapid - U Cluj „Centralul” partidei, lăudat de Marius Șumudică: „Este cel mai bun din România!”
Citește mai mult
Cine arbitrează Rapid - U Cluj „Centralul” partidei, lăudat de Marius Șumudică : „Este cel mai bun din România!”
Boupendza, comemorat în Turcia    FOTO:  Gestul făcut pe stadionul lui   Galatasaray  de Mario Lemina, fost coleg cu atacantul la națională
Campionate
10:01

„Taci cu Talpan!”  Arlauskis și-a ales partea în „războiul civil”:   „FCSB este Steaua!  Duminică joacă Steaua cu CFR”
Superliga
09:34

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
19.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa