Publicat:
04.02.2025, ora 09:06
Actualizat: 04.02.2025, ora 09:06
- Care este David Popovici? Cel care își tunează mașina pentru un zgomot sporit sau cel care strânge bani pentru copiii cu nevoi speciale?
- David Popovici a greșit, greșește și va greși. Important e să învețe, când e nevoie, și să se maturizeze ca un reper al societății noastre.
Hai, Muntene, că ai venit și tu când s-a ras tot. S-a spus tot. S-au ambalat toți. Știu, bag mâna fix cât să-mi învinețească unghiile ușa care se închide. Dar cred că merită.
E musai să spun că nu mai sunt la vârsta la care să am sentimente adolescentine față de vreun sportiv sau vreo sportivă. De fapt, nici nu știu dacă am avut-o vreodată. Ce legătură să aibă un voleu sau o tsukahara cu calitățile umane?
Am simțit și am văzut capcana aceasta de prea multe ori. Să decorăm sportivii favoriți cu înzestrări mitice de caracter. Ceea ce, de cele mai multe ori, se întoarce împotriva lor. Și a noastră, dacă avem forța să recunoaștem că mai și greșim.
Reperele se lustruiesc cu întrebări
Mă impresiona, când eram mic, o reclamă la Discovery Channel. „Question everything” eram îndemnați. Așa că asta fac și acum, după 25 de ani.
Porsche-ul lui David Popovici a împărțit România într-o stradă cu două benzi. Dacă eram Germania, poate aveam timp și de nuanțe pe șase benzi. Asta e, ghinion.
Bun, deci omul și-a luat o mașină de 120.000 - 150.000 de euro. Și de aici începe vacarmul.
Sunt banii lui. Teoretic, da, practic… nu prea. Sunt munciți de el, desigur. Enorm de multă muncă, dacă o comparăm cu cea a unui om obișnuit. Poate nu la fel de multă și de grea precum a unui hamal în port. Dar sigur se muncește pentru acei bani mai mult decât ar putea majoritatea.
Sunt ai lui? Da, pentru că reprezintă recompensa pentru rezultatele sale deosebite. Dar sunt veniți de la stat, adică de la... noi. Sigur că nu o să ne apucăm acum să-i zicem ce să facă el cu ei.
Face ce vrea cu ei. Sigur că da. Iar oamenii, dintre care unii sunt jurnaliști, pot să ridice semne de întrebare. Să cântărească, să ajungă la concluzii. Ba chiar să judece. Da, să judece.
Parafrazându-l pe Gică Hagi - tu, ăla cu mustață, și tu judeci. De când cobori din bloc, și-l vezi pe vecin că rupe gardul viu, și până la muncă, atunci când râzi de puloverul cu reni al șefului. Cine crede că nu judecă îi e doar teamă de a nu fi judecat. Iar un David ridicat pe un piedestal, apărat de - „ce ai făcut tu în viață ca să-ți dai cu părerea?!” cred că ar putea deveni nociv la nivel de societate. Fie și numai pentru că avem destui „intangibili” în politică. E suficient.
Deci David face ce vrea cu banii lui, dar și el știe, și cred că-și asumă, că lumea va avea întrebări legate de acțiunile sale. Așa cum ea a scris despre multele lucruri bune pe care le-a făcut, așa va scrie și despre cele care scindează.
Pentru că marii campioni, tocmai prin natura performanțelor, care influențează, ajung repere. Iar acestea se lustruiesc cu semne de întrebare.
E doar un copil. Sigur că da. Și a vrut o jucărie de care e pasionat. De ce o mașină de 120.000 de euro și nu una de 50.000? Aceea i-a plăcut. Bun, deci e un moft, pentru că ambele, din punct de vedere practic, tot acolo te duc. Fie și cu 30 de secunde mai târziu. Moft la cineva care ne-a tot spus cum stă treaba cu stoicii?
Păi, oamenii aceia credeau că: „practicarea virtuții este suficientă pentru a obține eudaimonia, o viață împlinită”. Sigur că nu degeaba românii au o vorbă călăuzitoare. „Fă ce zice popa, nu ce face popa!”. Și sigur că la Păltiniș, lângă un stoic, s-au inventat un proprietar de editură și un alt intelectual cu veniturile trecute la rubrica „confidențial”.
.jpg)
.jpg)
Dar să ne punem problema dacă un fotbalist și-ar fi luat o mașină scumpă și i-ar fi atârnat două țevi de eșapament ca să facă mai mult zgomot pe străzile din București. «Ce mai freamăt, ce mai zbucium...».
Da, Muntene, da’ fotbalistul ăla nu e campion olimpic. Așa e. Dar câștigă, deși nu e corect, mai mulți bani decât David. De la privat. Judecățile noastre de valoare, aș zice principiile cu care lucrăm, se arcuiesc după performanțele unui sportiv sau ar trebui să se aplice doar raportat la omul care e acesta?
Cel puțin 872.000 € câștigați în România
Clasa politică. În ultima vreme, mai cu patos după cucerirea unui titlu olimpic - Notre respect, David! - Popovici a criticat clasa politică. Și, o să spunem cei mai mulți dintre noi, pe bună dreptate. Huo, trădători de țară!
În august 2022, după ce David câștigase două medalii de aur la Campionatele Mondiale, premierul Ciucă a scos 200.000 de euro din rucsacul de militar, de fapt din Fondul de Rezervă al Guvernului. Premiu care nu era prevăzut.
Eh, cum ar fi fost ca David, profund dezamăgit de clasa politică, care era aceeași ca și azi, ar fi refuzat? «Nu, mulțumesc, iau doar ce scrie în lege că merit!».
Hai, Muntene, tu nu ai fi luat 200.000 de euro!? Ți-ai fi pus și păr de ei! Dacă principiile mele sunt ermetice și consider clasa politică „neinteresată de sport”, cred că m-aș gândi de mai multe ori înainte să-i bag în cont.
Da, a fost o recompensă aparte, pentru performanțe deosebite. S-a apelat la Fondul de Rezervă pentru că nici nu știu când România a mai avut un dublu campion mondial. Recompensa prevăzută de lege nu era foarte mare. Sumele importante sunt oferite doar pentru medaliile olimpice. Eduard Novak, fost ministru al sportului, pentru GOLAZO.ro.
Nu a plecat în SUA. Frumos. Dar de ce ar pleca? Bani? Hai să vedem. Popovici a încasat, repet, nu pentru că e înalt și zvelt, ci pentru performanțele sale, următoarele sume:
- 200.000 € pentru aur și bronz olimpic Paris 2024, de la Guvern
- 100.000 € pentru medaliile olimpice, de la clubul Dinamo
- 15.000 €, de la Guvern, pentru dublu aur la Campionatele Europene de la Belgrad 2024
- 7.500 €, de la Dinamo, pentru performanța de mai sus
- 7.000 € pe lună, în perioada septembrie 2021-septembrie 2024, de când a trecut de la Steaua la Dinamo = 252.000 €
- 10.000 €, conform surselor, din septembrie 2024 până în luna ianuarie din 2025, de la clubul Dinamo = 50.000 €
- 46.000 € pentru cele două titluri de campion mondial obținute la Budapesta în 2022
- 100.000 €, din Fondul de Rezervă al Guvernului, pentru aceeași performanță
- 23.000 € de la clubul unde este angajat, Dinamo, pentru medaliile de aur de la Budapesta
- 15.000 € pentru titlurile de campion european, la 100m și 200m liber, cucerite la Roma, de la Guvern
- 7.500 €, de la clubul Dinamo, pentru rezultatele din „Cetatea Eternă” în 2022
- 46.000 € pentru locul patru de la JO Tokyo 2020, de la Guvernul României
Total, fără sumele câștigate din reclame, de la FINA (n.r. - Federația Internațională de Natație), de la LEN (n.r. – Liga Europeană de Natație), fără banii din reclamele la companiile autohtone? 872.000 € dacă nu m-a trădat calculatorul calculatorului. Plus discount pentru vila de la Liziera de Lac. Parcă nu sună rău, nu? Mai ales că înotul suscită interes în România doar când aflăm că vreun bogat are piscină în casă.
Muntene, ce vorbești? În SUA ar câștiga și mai mult din contracte de sponsorizare. Fără îndoială. Însă e un risc. Așa cum îmi spunea unul dintre marii antrenori ai natației românești, Mircea Hohoiu, „Știu înotători care au plecat și din Germania în SUA. Toți cei care au rezistat au și progresat”. Unde cuvântul esențial e «rezistat».
„E prea mare pentru a mai vorbi cu mine”
E un gest definitoriu? Cel mai probabil, fiecare gest vorbește despre persoana care-l face. De cele mai multe ori, elocvent. Uneori, poate fi un moft, rătăcire, scăpare. A-ți lua o mașină scumpă și, mai mult, de a-i monta „pocnitori” ca să se audă tare, sunt pentru mine gesturi dintr-o sferă pe care nu aș vrea s-o etichetez.
Dar nu uit că același om și-a donat o medalie de aur pentru copiii care au învins cancerul. A strâns peste 167.000 € din care se vor construi case pentru 11 copii cu nevoie speciale, ultimii din sectorul 5 care mai stau într-un centru de plasament. Și, fără îndoială, va mai face astfel de acte de caritate.
Care dintre atitudini poartă semnătura, cu tușe mai groase, a lui David Popovici? A „teribilistului” cu mașină scumpă sau a celui preocupat real de problemele celorlalți?
„E prea mare pentru a mai vorbi cu mine”. România, mai ales astăzi, are nevoie mai mare ca oricând de repere. Iar David ar putea fi unul dintre ele. Când nanocipurile ne pândesc din băuturile răcoritoare, slavă Domnului că românii consumă mai mult spirtoase, e nevoie de echilibru.
Sigur, la primul lucru care nu ne place, ne putem ridica poalele-n cap, feciorelnic, pentru că «reperul moral» ne-a dezamăgit. Dar David are 19 ani. A făcut, face și va mai face greșeli. Nu asta mă „sperie”. Ci ideea că o să devină, ca Simona Halep, prea „bun” pentru noi. Deasupra apei, nu limpede, în care plutim aici. Deja vedem din interviuri, de exemplu.
Pare că toate publicațiile din afară, fie că vorbim de AS.com, Olympics, Arena, El Pais, L’Equipe, Gazzetta dello Sport, au acces la el, numai cele din România... nț. În afară de Micutzu. Și Halep era la fel până a dat necazul peste ea. Apoi a descoperit presa autohtonă.
Un bun amic al lui David mi-a spus, de curând, când l-am întrebat dacă Popovici s-a schimbat: „Nu știu, nu-mi mai răspunde la mesaje. A devenit prea mare pentru a mai vorbi cu mine”. Trist.
Sigur că e greu să rămâi același după ce ieși campion olimpic. Și nici nu știu dacă e bine să îți ceri asta. Sau să ne așteptăm noi, cei de pe marginea bazinului. Dar David care l-a întrerupt pe un jurnalist care se băgase peste o colegă de breaslă, care începuse timidă o întrebare, și i-a oferit acesteia posibilitatea de a continua, îmi place să cred că va exista în continuare.
Altfel va trece prin viețile celorlalți ca libelula prin apă. Sau ca Seneca prin stoicism. Un ghiftuit la curtea lui Nero.
.jpg)
