- Laurențiu Reghecampf (49 de ani) a vorbit despre demiterea sa de Esperance Tunis.
- Tehnicianul a subliniat că nu a fost vorba de nicio dispută cu conducerea clubului.
Tehnicianul român avea un contract valabil până în 2026 cu Esperance Tunis.
Reghecampf, prima reacție: „Nu am avut nicio dispută cu conducerea”
Laurențiu Reghecampf a explicat ce s-a întâmplat, la două zile după despărțirea oficială de Esperance Tunis, într-un schimb de mesaje cu un cont de fani al clubului tunisian:
„Voi clarifica totul într-un interviu amplu. Nu am nicio dispută cu conducerea, respect și iubesc acest club prea mult.
Nu am vorbit niciodată împotriva echipei mele sau a jucătorilor mei. Conducerea a decis să îmi încheie contractul, am primit un e-mail în care clubul a anunțat rezilierea unilaterală a contractului.
Echipa și istoria ei sunt mai mari decât oricine. Îmi doresc ca echipa să se califice în CAF, acesta este cel mai important lucru. Mulțumesc!”, a notat tehnicianul, pe rețelele de socializare.
Reghecampf, dat afară de la Esperance Tunis
„Reghe” a luat echipa de pe locul 6, în noiembrie 2024, și a lăsat-o pe locul 1, la mijlocul lunii martie 2025.
Bilanțul lui Laurențiu Reghecampf, la Esperance Tunis: 24 de jocuri - 16 victorii, 6 egaluri, 2 înfrângeri.
Tunisienii se află pe primul loc în campionat, cu 53 de puncte, la egalitate cu Monastir. În urmă cu o săptămână, echipa a cucerit Supercupa Tunisiei, iar pe 1 și 8 aprilie urma „dubla” cu sud-africanii de la Mamelodi Sundowns, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
- În plus, în vară, echipa va juca la Campionatul Mondial al Cluburilor, într-o grupă cu Chelsea, Flamengo și Leon.