Stadionul "San Paolo" a fost gazda un meci foarte spectaculos între Napoli și AC Milan. Oaspeții au condus cu 2-0, dar au fost nevoiți să se recunoască învinși. Echipa pregătită de Carlo Ancelotti a revenit incredibil și s-a impus cu 3-2, obținând a doua victorie în noul sezon din Serie A.
Singurul gol al primei reprize le-a aparținut oaspeților. AC Milan a deschis scorul în minutul 15, prin Bonaventura, care a reușit o bijuterie de gol, reluând superb din interiorul careului de 16 metri. După pauză, echipa lui Gennaro Gattuso a dat din nou lovitura. În minutul 49, Calabria a dus scorul la 2-0 după o pasă venită de la Suso.
Zielinski a ieșit la rampă patru minute mai târziu și a redus din diferență cu un șut de la marginea careului. În minutul 67, mijlocașul polonez și-a trecut în cont "dubl"a, cu o nouă execuție spectaculoasă, la care Donnarumma n-a avut nicio șansă. Cu zece minute înainte de finalul timpului regulamentar, Mertens (80') a profitat de o eroare în defensiva oaspeților și a înscris golul victoriei.
Aici poți vedea rezumatul partidei Napoli vs AC Milan.
S-au jucat sâmbătă:
Juventus - Lazio 2-0
Napoli - AC Milan 3-2
Se vor mai disputa în etapa a doua din Serie A:
Duminică:
19:00 Spal - Parma
21:30 Cagliari - Sassuolo
21:30 Fiorentina - Chievo
21:30 Frosinone - Bologna
21:30 Genoa - Empoli
21:30 Inter - Torino
21:30 Udinese - Sampdoria
Luni:
21:30 AS Roma - Atalanta
Clasament:
1. Juventus (5:2) 6 puncte
2. Napoli (5:3) 6
3. Atalanta (4:0) 3
4. Empoli (2:0) 3
5. Sassuolo (1:0) 3
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro