VIDEO US Open 2022: O fostă ocupantă a locului 9 WTA a spus adio tenisului în lacrimi

Andrea Petkovic a jucat ultimul meci din carieră, la US Open, unde a fost învinsă de elveţianca Belinda Bencic în primul tur al turneului.

Andrea PetkovicFoto: Alastair Grant / AP / Profimedia

În vârstă de 34 de ani, Petkovic a fost învinsă de Bencic, scor 2-6, 6-4, 4-6.

Andrea Petkovic a decis să se retragă din tenis după US Open 2022

Anterior turneului de la US Open, nemțoaica anunțase că se va retrage după ultimul Grand Slam al anului.

„Iubesc în continuare tenisul şi încă mai am o cantitate enormă de pasiune pentru acest sport.

Însă corpul nu-mi mai permite să joc tenis în modul în care doresc să-l joc, să mă antrenez aşa cum vreau să mă antrenez, pentru a putea disputa un sezon complet.

În ultimele patru săptămâni am jucat cu analgezice şi antiinflamatoare.

Asta a fost doar o parte din ceea ce m-a făcut să decid să nu mai continui, nu lipsa de pasiune sau dorinţa de a juca. Deci, cred că asta a fost partea cea mai tristă, într-un fel" - Andrea Petkovic.

La finalul partidei contra lui Bencic, Petkovic a părăsit terenul în lacrimi după ce s-a îmbrățișat prelung cu adversara ei.

Andrea Petkovic și cariera încununată de succese în tenis

Aflată în prezent pe locul 104 în ierarhia WTA, Petkovic s-a aflat cel mai sus pe 10 octombrie 2011, atunci când se afla pe locul 9 în lume.

Are în total 7 titluri WTA câștigate în carieră, iar banii adunați doar din premiile din tenis se ridică la $8.749.248.

Are 518 victorii și 365 de înfrângeri, iar cel mai bun rezultat de la un Grand Slam a venit la ediția din 2014 a Roland Garrosului, atunci când a fost eliminată în semifinale de Simona Halep.

A mai ajuns în trei sferturi de finală la turneele majore, de fiecare dată în 2011 (Australian Open, Roland Garros și US Open).

Ultimul titlu l-a cucerit la Cluj-Napoca, în vara anului trecut.​

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Petrolul răsuflă ușurat   Ploieștenii vor primi   licența de Liga 1 : ce promisiuni au făcut, pentru a convinge instanța
Superliga
18:11
Petrolul răsuflă ușurat Ploieștenii vor primi licența de Liga 1: ce promisiuni au făcut, pentru a convinge instanța
Citește mai mult
Petrolul răsuflă ușurat  Ploieștenii vor primi licența de Liga 1 : ce promisiuni au făcut, pentru a convinge instanța
Alegerea lui Klopp   Antrenorul e dorit de   Real Madrid și naționala Braziliei , iar agentul său anunță că a luat o decizie
Campionate
18:13
Alegerea lui Klopp Antrenorul e dorit de Real Madrid și naționala Braziliei, iar agentul său anunță că a luat o decizie
Citește mai mult
Alegerea lui Klopp  Antrenorul e dorit de Real Madrid și naționala Braziliei , iar agentul său anunță că a luat o decizie
„Folosim și copiii”   Hagi, anunț surprinzător înainte de   semifinala cu CFR Cluj  din Cupa României + Concluzii după remiza cu Hermannstadt
Superliga
18:55

„Cel mai bun din campionat”   Stipe Perica   a lăudat un adversar  înainte de Dinamo - Universitatea Craiova
Superliga
19:26

Știri ultima oră
20:48
LIVE Rapid - U Cluj, în etapa #5 a play-off-ului din Liga 1: lupta ultimelor clasate » Koljic ratează o ocazie imensă

20:50
Moment de reculegere pentru Boupendza Lacrimi înainte de Rapid - U Cluj, dar și o gafă a giuleștenilor

21:14
Remontada Barcelona a fost condusă cu 1-3 de Celta Vigo, dar a câștigat » Penalty în minutul 90+8 + Lewandowski s-a accidentat

20:18
Interes scăzut de Paște Câte bilete au fost vândute pentru Dinamo - U Craiova: „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Interes scăzut de Paște  Câte bilete au fost vândute pentru Dinamo - U Craiova : „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Top stiri din sport
„E un pic de uzură”   Jucătorii de la FCSB, optimiști înaintea   duelului cu CFR Cluj : „Vom arăta altfel”. Ce spun despre asistența redusă
Superliga
19:33
„E un pic de uzură” Jucătorii de la FCSB, optimiști înaintea duelului cu CFR Cluj: „Vom arăta altfel”. Ce spun despre asistența redusă
Citește mai mult
„E un pic de uzură”  Jucătorii de la FCSB, optimiști înaintea duelului cu CFR Cluj : „Vom arăta altfel”. Ce spun despre asistența redusă
„Ce echipă e asta?”   Alexi Pitu a refuzat   un lider din Europa  pentru a semna cu Dunkerque: „Toți și-au găsit echipe, el e tot în Liga 2”
Stranieri
19:52
„Ce echipă e asta?” Alexi Pitu a refuzat un lider din Europa pentru a semna cu Dunkerque: „Toți și-au găsit echipe, el e tot în Liga 2”
Citește mai mult
„Ce echipă e asta?”  Alexi Pitu a refuzat un lider din Europa pentru a semna cu Dunkerque: „Toți și-au găsit echipe, el e tot în Liga 2”
Interes scăzut de Paște   Câte bilete au fost vândute pentru   Dinamo - U Craiova : „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Superliga
20:18
Interes scăzut de Paște Câte bilete au fost vândute pentru Dinamo - U Craiova: „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Citește mai mult
Interes scăzut de Paște  Câte bilete au fost vândute pentru Dinamo - U Craiova : „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Moment de reculegere pentru Boupendza   Lacrimi înainte de   Rapid - U Cluj,  dar și o gafă a giuleștenilor
Superliga
20:50
Moment de reculegere pentru Boupendza Lacrimi înainte de Rapid - U Cluj, dar și o gafă a giuleștenilor
Citește mai mult
Moment de reculegere pentru Boupendza  Lacrimi înainte de Rapid - U Cluj, dar și o gafă a giuleștenilor
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
19.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %